Acord între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor pentru suplimentarea numărului de posturi pentru rezidenţii care au promovat examenul, dar nu ocupă niciun post

Autori


Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a anuntat luni ca a fost un incheiat un memorandum cu Ministerul Finantelor Publice prin care va fi suplimentat numarul de posturi pentru medicina de familie, pentru rezidentii care au promovat examenul de rezidentiat, dar nu ocupa niciun post, informează HotNews.ro. Ministrul Sanatatii spune ca este vorba despre un numar de 415 posturi.

“Am promis la inceputul mandatului meu ca ne vom ocupa de soarta celor 400 de rezidenti care au obtinut punctaj de trecere la examenul de rezidentiat, dar fara posibilitatea a ocupa un post. La mijlocul lunii februarie m-am intalnit cu rectorii facultatilor de medicina si farmacie din tara si am discutat despre situatia acestor rezidenti. Astazi pot sa va anunt ca a fost incheiat un memorandum cu Ministerul Finantelor prin care suplimentam numarul de posturi pentru medicina de familie pentru acei rezidenti care au promovat examenul de rezidentiat”, a declarat Sorina Pintea, citata de News.ro.


Sorina Pintea a precizat ca este vorba despre un numar de 415 posturi, iar acest memorandum va fi promovat in sedinta de Guvern.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 12 martie 2018

Actualitate

» Renault va prezenta în august un nou crossover bazat pe platforma Dacia
» Toader despre o eventuală sesizare a CCR cu privire la revocarea lui Kovesi: Eu sunt pregătit
» Acord între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor pentru suplimentarea numărului de posturi pentru rezidenţii care au promovat examenul, dar nu ocupă niciun post
» Cod Portocaliu de inundaţii în 10 bazine geografice, inclusiv din Oltenia
» Ministrul Sănătăţii: Problema imunoglobulinelor s-a rezolvat parţial. 10.000 de doze din Austria vor intra în ţară în maximum două săptămâni
» Restricţie de 24 de ore pentru accesul camioanelor în Ungaria, începând de miercuri noapte
» Vinerea Mare a devenit zi de sărbătoare legală şi nelucrătoare
» INS: Importurile de lapte bătut s-au majorat cu 17,2% în luna ianuarie
» Japonezii au descoperit cea mai rapidă metodă de pierdere în greutate
» Un avion cu 71 de oameni la bord s-a prăbușit în Nepal și a luat foc la impact
» 199 de prinderi în flagrant şi 795 de infracţiuni într-o singură zi

Local

» Tineri prinşi cu marijuana asupra lor
» Bani de la CJ Mehedinţi pentru căldura severinenilor
» DSVSA Olt a suspendat activitatea unui depozit din Slatina
» Ilovăţ, localitatea cu un kilometru de drum comunal asfaltat

Dolj

» Cum ne taxează asociația în funcție de cota-parte indiviză
» „Capcane“ pe străzile Craiovei
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Primarul din Ghercești, judecat în dosarul „Viza de flotant“
» Craiova: Apa potabilă, sistată temporar astăzi în zona cuprinsă între strada Victor Papilian şi strada Râului
» Craiova: Ghişeu pentru programare on-line la Direcția de Evidență a Persoanelor
» Dolj: Aproape 50 de şoferi, sancţionaţi pentru depăşirea vitezei legale
» Craiova: Prins băut la volan
» Craiova: Cursuri gratuite de limba italiană, la Biblioteca “Aman”
» Dolj: Aproape 50 de şoferi, sancţionaţi pentru depăşirea vitezei legale
» Doljean depistat în trafic cu alcoolemie record

Gorj

» Casa de Cultură, la mâna consilierilor locali
» Gorjul a primit 677 de milioane de lei pentru proiectele de infrastructură
» Finanţarea pentru stadion, aprobată
» Anchetat de poliţie pentru că a împuşcat câinele unui vecin
» Gorj: Şofer rănit grav la Peşteana
» ISU Gorj organizează Ziua informării preventive, într-o zi de marţi, 13
» Gorj: Tamponare între un tir şi un taxi lângă mall
» Gorj: Jandarm veteran de război, decedat la 93 de ani
» Gorj: Se ia apa în Târgu Jiu
» Gorj: Expoziţie de artă dedicată comemorării sculptorului Constantin Brâncuşi
» Gorj: Peste 100 de tone de bucăţi de stâncă şi grohotiş pe DN 67 D, Godeanu (VIDEO)

Mehedinţi

» Cinci studenţi, la final de stagiu de practică la Jandarmeria Mehedinți
» Acţiuni ale poliţiştilor mehedinţeni

Vâlcea

» Exerciţiu de alarmare programat miercuri în Râmnicu Vâlcea
» Vâlcea: Sancţiuni de 6000 de lei aplicate într-o singură zi la Prundeni

Sport

» Estera face naveta ca să practice boxul și a cucerit Cupa României
» Pandurii au găsit cheia succesului

Bani & Afaceri

» Cum puteți să faceți afaceri în siguranță, în zone de conflict

Sanatate

» Bolnavii de Parkinson luptă pentru supraviețuire
» Numărul persoanelor decedate din cauza gripei a ajuns la 95

Educatie

» Profesorii titulari, avantajați să ocupe noi posturi
» Universitatea din Craiova a deschis noua cantină

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top