17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia, pe locul 9 în clasamentul ţărilor cu cel mai ridicat procentaj al afacerilor deţinute de femei

România, pe locul 9 în clasamentul ţărilor cu cel mai ridicat procentaj al afacerilor deţinute de femei

România se află pe locul 9 în clasamentul ţărilor cu cel mai ridicat procentaj al afacerilor deţinute de femei, potrivit studiului Mastercard Index of Women Entrepreneurs 2018, dat miercuri publicităţii, informează Agerpres.

„Mastercard Index of Women Entrepreneurs a ajuns în acest an la a doua ediţie, ceea ce ne permite să analizăm cu atenţie, de la un an la altul, dinamica antreprenoriatului feminin din România. Per ansamblu, România înregistrează scoruri mai bune decât în 2017, un trend ce sperăm că va continua şi în anii următori, astfel încât femeile antreprenor şi cele de afaceri din ţara noastră să reuşească să îşi realizeze pe deplin potenţialul, să îşi atingă obiectivele şi, în cele din urmă, să accelereze creşterea incluziunii. Lansarea Mastercard Index of Women Entrepreneurs în preajma Zilei Internaţionale a Femeii reprezintă un apel al Mastercard la nivel global de a pune capăt discriminărilor de gen faţă de antreprenoriatul feminin din întreaga lume”, a declarat Diana Tănase, directorul de marketing al Mastercard România.

Rezultatele studiului Mastercard arată că, din totalul afacerilor din România, 28,9% sunt deţinute de femei. România a înregistrat o creştere la această categorie, în contextul în care, anul trecut, se afla pe locul 13, cu un procentaj de 27,5% al numărului total de afaceri deţinute de femei.

Din Top 10 al ţărilor cu cel mai ridicat procentaj al afacerilor înfiinţate şi conduse de femei face parte Ghana, unde 46,4% din totalul afacerilor sunt deţinute de femei, urmată de Rusia – 34,6%, Uganda – 33,8%, Noua Zeelandă – 33%, Australia – 32,1%, Vietnam – 31,3%, Polonia – 30,3%, Spania – 29,4%, România – 28,9% şi Portugalia – 28,7%.

În ceea ce priveşte condiţiile de sprijin şi oportunităţile de dezvoltare antreprenorială pe care le au femeile, România ocupă locul 32 din 57, cu un procentaj de 61,9%. Clasamentul Mastercard Index of Women Entrepreneurs ia în calcul rezultatele progresului înregistrat de femei, categorie la care România se află pe locul 33, cunoştinţele şi accesul la resurse financiare, unde România ocupă locul 24, şi sprijinirea iniţiativelor antreprenoriale, categorie la care ţara noastră se situează pe poziţia 29.

Faţă de anul trecut, România a înregistrat la acest capitol o uşoară scădere: în 2017, se afla pe locul 29 din 54 de ţări, cu un procentaj de 62,1%. Pe primele locuri se aflau: Noua Zeelandă – 74,2%, Suedia – 71,3%, Canada – 70,9%, Statele Unite ale Americii – 70,8%, Singapore – 69,2%, Portugalia – 69,1%, Australia – 68,9%, Belgia – 68,7% şi Filipine – 68%.

Conform studiului, datele la nivel global ale Mastercard Index of Women Entrepreneurs arată că antreprenoriatul feminin pare să prospere în economiile mai dezvoltate. În comparaţie cu femeile antreprenor din pieţele emergente, femeile care au înfiinţat şi care deţin afaceri în ţările dezvoltate au posibilitatea să aleagă dintr-o gamă mai largă de resurse şi oportunităţi, ce le permit inclusiv accesul la capital, la servicii financiare şi la programe academice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS