17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSubsecretarul de stat pentru afaceri politice Tom Shannon a demisionat

Subsecretarul de stat pentru afaceri politice Tom Shannon a demisionat

Subsecretarul de stat pentru afaceri politice Tom Shannon a demisionat joi din Departamentul de Stat american, după o carieră de 34 de ani, informează Reuters. Numărul trei în ierarhia instituţiei, el era diplomatul de carieră cu cea mai înaltă funcţie. Shannon, de 60 de ani, a lucrat sub şase preşedinţi şi 10 secretari de stat. Într-o scrisoare către personalul departamentului, el afirmă că decizia de a demisiona este personală, motivată de „dorinţa de a fi prezent în familie, de a-mi evalua viaţa şi de a da o direcţie nouă anilor care mi-au mai rămas”.
Tom Shannon s-a ocupat în ultima perioadă de unele din cele mai complexe şi sensibile probleme, printre care respectarea de către Iran a acordului nuclear şi relaţiile deteriorate cu Rusia. De-a lungul carierei, a fost ambasador în Brazilia, Camerun, Gabon şi Africa de Sud. Fostul preşedinte Barack Obama l-a însărcinat în 2015 cu ameliorarea relaţiilor cu regimul preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS