17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe circulă pe toate arterele rutiere din ţară. Ceaţă, în judeţul Neamţ

Se circulă pe toate arterele rutiere din ţară. Ceaţă, în judeţul Neamţ

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vremii nefavorabile şi nici accidente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe aceste artere.

În judeţul Neamţ se circulă îngreunat din cauza ceţii dense (vizibilitate 100-150 de metri) pe DN2 Bacău –Roman, iar între kilometrii 313 şi 340  vizibilitatea a scăzut sub 50 de metri.

Pentru prevenirea producerii  accidentelor rutiere conducătorii auto trebuie să ţină cont de următoarele recomandări:

– să nu plece la drum cu autovehiculul neechipat corespunzător;

– să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere;

– să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale;

– înainte de a pleca la drum, să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire;

– să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte;

– să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS