Craiovean reținut pentru că a incendiat un autotursim



Un bărbat din Craiova, în vârstă de 22 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este acuzat că ar fi incendiat, noaptea trecută, un autoturism, în jurul orei 4:30. Se pare că autorul a fost prieten cu iubitul proprietarei mașinii. În urmă cu trei săptămâni aceștia ar fi avut o ceartă. “Poliţiştii doljeni au identificat, în cursul zilei de azi, un bărbat de 22 de ani din municipiul Craiova, care a săvârşit infracţiunea de distrugere prin incendiere. Polițiștii au fost sesizaţi în această dimineaţă, în jurul orei 04: 45 prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către o femeie de 34 de ani, din Craiova, despre faptul că autoturismul său ce se afla parcat în faţa locuinţei persoanle, în comuna Pieleşti, a fost cuprins de flăcări. La faţa locului s-au deplasat poliţişti, dar şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au localizat şi stins incendiul”, declară reprezentanți IPJ Dolj. A fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de bărbatul de 22 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere şi, deasemenea, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.

Mâine, persoana în cauză urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunerea de arestare preventivă.


 


Comenteaza acum

Alte stiri

10 mai 2018

Gorj: Tineri reţinut pentru un scandal într-un bar

Doi tineri, de 25, respectiv 33 de ani, din comuna gorjeană Câlnic, au fost reţinuţi aseară de poliţişti pentru implicare într-un scandal. Cei doi sunt bănuiţi de infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Actualitate

» UPDATE: 20:40/ Aproape 600 de craioveni protestează/În jur de 200 de craioveni protestează în centrul orașului
» Protest în Piaţa Universităţii | Incidente între protestatari şi jandarmi/ Manifestanţii au blocat Bulevardul Magheru
» Craiovean reținut pentru că a incendiat un autotursim
» PATRU ani de la accidentul aviatic din Apuseni. Doi morţi şi niciun vinovat.
» Zeci de protestatari, în marş prin Bucureşti
» CExN al PSD decide luni componenţa Guvernului Dăncilă. Ce nume noi sunt vehiculate
» Accident cu cinci victime în Severin
» Ministrul Mediului, despre poluare: Responsabilitatea calităţii aerului le revine primarilor/ Comisia Europeană a convocat România şi alte opt state din cauza poluării
» Ploi, lapoviţă şi ninsoare în sudul şi sud-estul ţării, inclusiv în Bucureşti, sâmbătă şi duminică
» IGPR: 94 sancţiuni contravenţionale aplicate taximetriştilor din zona aeroporturilor
» Zeci de clujeni au plecat la protestul de la Bucureşti cu maşini personale, cu trenul sau avionul
» Slatina în sărbătoare, la 650 ani de atestare documentară
» Informare METEO | Avertizare de ninsori în weekend pentru toată ţara
» Guvernul Statelor Unite a intrat în BLOCAJ | Mai multe agenţii federale vor fi închise, sute de mii de angajaţi din administraţie fiind afectaţi
» Fabrică de haine contrafăcute, depistată în Sectorul 2 al Capitalei. Articolele, comercializate în mai multe centre comerciale din Bucureşti, dar şi online
» Circulaţie în condiţii de ploaie pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti/ Avertismentul INFOTRAFIC
» Risc mare de producere a avalanşelor/ Strat de zăpadă de peste 160 de centimetri la Bâlea Lac
» Condiții meteorologice severe în Polonia
» Plouă pe A1, A2 şi pe Valea Oltului, iar pe Valea prahovei ninge

Dolj

» Craiova: O fetiță și tatăl său, loviți pe trecerea de pietoni

Sport

» Handbal (f): SCM Craiova, învinsă la Krasnodar
» Volei (m): SCM-U Craiova a câştigat meciul cu Baia Mare
» Volei (f): Craiovencele, la prima victorie în acest sezon
» Tenis – Australian Open:Sorana Cârstea, în optimi la dublu
» Fotbal / Răzvan Popa, luat la întrebări de suporterii craioveni
» Tenis – Australian Open: Naomi Osaka, adversara Simonei Halep în optimi
» Ana Bogdan, eliminată de Australian Open
» Simona Halep, în optimi la Australian Open, după un meci dramatic

Top