14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMazăre ar putea fi arestat în lipsă

Mazăre ar putea fi arestat în lipsă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să decidă, miercuri, dacă emite un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Radu Mazăre. Fostul primar social-democrat al orașului Constanța se află în Madagascar, unde a plecat de Crăciun, în ciuda controlului judiciar, cerându-le autorităților insulei să îi acorde azil politic, pe motiv că ar fi o victimă a Justiței în România.

Direcția Anticoruție a solicitat măsura arestării în procesul în care Radu Mazăre este judecat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese, în care mai sunt inculpaţi fostul deputat Eduard Martin şi omul de afaceri Gabriel Strutinsky.
Pe 30 decembrie, Poliția a anunţat că Radu Mazăre nu s-a prezentat la semnarea graficului de prezenţă la Constanța, el informându-l pe ofiţerul de caz că se află pe teritoriul statului Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic.
“Conform procedurii, poliţiştii constănţeni au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Menţionăm că măsura privind controlul judiciar nu prevedea interdicţia de a părăsi ţara. Pe toată perioada existenţei măsurii preventive a controlului judiciar, poliţiştii nu au constatat încălcări ale obligaţiilor impuse”, preciza IGPR.
Radu Mazăre este trimis în judecată în mai multe procese, potrivit Agerpres.
Într-unul dintre aceste dosare, care vizează retrocedări ilegale de terenuri, el a fost condamnat, în primă instanţă, la 4 ani închisoare cu suspendare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS