3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePersoanele supravegheate judiciar, în atenţia poliţiştilor

Persoanele supravegheate judiciar, în atenţia poliţiştilor

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 154 de persoane.

În perioada 29 decembrie 2017 – 4 ianuarie 2018, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 82 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 10 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 72 de persoane aflate sub control judiciar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS