11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate7.500 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de poliţişti în 24 de ore

7.500 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de poliţişti în 24 de ore

Polițiștii au aplicat, ieri, peste 7.500 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au constatat aproape 700 de infracțiuni. Aceștia au intervenit la peste 2.300 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.

Aproximativ 11.500 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 234 de acțiuni și s-a intervenit la 2.391 de evenimente, dintre care 1.976 au fost sesizate prin 112. În urma activităților, au fost constatate 687 de infracţiuni, iar 108 persoane au fost surprinse în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 38 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.575 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.260.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 15.000 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 85 de infracțiuni la regimul rutier.
Au fost reținute 405 permise de conducere și au fost retrase 192 de certificate de înmatriculare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS