16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞase drumuri naţionale sunt închise circulaţiei

Şase drumuri naţionale sunt închise circulaţiei

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că la această oră nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau a vremii nefavorabile, nici probleme semnificative privind fluenţa traficului pe arterele principale.

Conducătorii auto care se deplasează pe drumurile naţionale din judeţul Argeş (în special DN65 Piteşti – Slatina, DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea şi DN73 Piteşti – Câmpulung) trebuie să ruleze cu prudenţă sporită, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu efectueze manevre periculoase în trafic, întrucât pe aceste artere circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă (vizibilitate redusă sub 50 de metri).

La nivelul ţării există 6 drumuri naţionale cu circulaţia închisă, respectiv:
1. DN7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 – 131, în perioada 01.11.2017 – 30.06.2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;
2. DN67C Transalpina între Rânca (judeţul Gorj) și Şugag (judeţul Alba), între kilometrii 35 şi 79, în perioada 01.11.2017 – 31.05.2018, conform dispoziţiilor de închidere în perioadele de iarnă şi primăvară;
3. DN66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până în data de 31.12.2017, din cauza alunecărilor de teren şi versanţi, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament;
4. DN64 între Găneasa și Pleșoiu (judeţul Olt), între kilometrii 34 şi 41, începând cu data de 22.06.2017, din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 36, situat peste Valea Negrișoara;
5. DN1R între Poiana Horea (judeţul Cluj) şi Mătişeşti (judeţul Alba), pe tronsonul kilometric 58 – 62, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate;
6. DN17D între Rodna (județul Bistrița-Năsăud) și Cârlibaba (județul Suceava), între kilometrii 86 şi 104, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS