5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe încălzeşte vremea de Crăciun

Se încălzeşte vremea de Crăciun

Meteorologii au anunţat că de vineri, vremea va intra într-un proces de încălzire. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între minus 2 grade în estul Transilvaniei şi 8 grade Celsius în zonele de deal din sud şi din est. În schimb, la munte va ninge viscolit, iar seara vor apărea fulgii de zăpadă şi centrul şi nordul ţării, în timp ce prin vest vor fi şi ploi sau lapoviţă.
Weekendul va începe cu precipitaţii tot în zonele de dincolo de Carpaţi. Duminică, însă câţiva stropi de ploaie ar putea să cadă şi prin sud-estul ţării. În schimb, la munte va continua să ningă, iar vântul va sufla cu putere. Luni, vremea va deveni frumoasă peste tot şi se va încălzi la fel ca într-o zi de toamnă. Până la 15 grade Celsius vor indica termometrele în sudul Olteniei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS