17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞapte ambasade ale ţărilor UE în România transmit un mesaj comun partidelor aflate de guvernare: Evitaţi orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei justiţiei

Şapte ambasade ale ţărilor UE în România transmit un mesaj comun partidelor aflate de guvernare: Evitaţi orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei justiţiei

Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei solicită, într-un comunicat, ca factorii implicaţi în proiectul de reformă a justiţiei să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia, informează Mediafax.

„Noi, reprezentanţi ai ţărilor partenere din Uniunea Europeană, dorim să ne reafirmăm apartenenţa la destinul nostru comun împreună cu România, bazat pe valori comune şi în special pe statul de drept. Recunoaştem că România a făcut, în ultimul deceniu, progrese semnificative în ceea ce priveşte construirea unui parcurs şi aplicarea unor reforme credibile în domeniul justiţiei. Cu toate acestea, convingerea noastră este că legile adoptate recent privind reforma justiţiei, în forma lor actuală, precum şi recentele amendamente propuse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, riscă să pună în pericol aceste progrese”, se arată într-un comunicat de presă comun al ambasadelor Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei în România.

Sursa menţionată precizează că la reuniunea Consiliului din 12 decembrie, Uniunea Europeană a adoptat concluzii pe tema Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) cu privire la reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei în România, iar aceste concluzii subliniază, în special, „necesitatea predictibilităţii, a transparenţei depline şi a consultărilor incluzive” în ceea ce priveşte reforma justiţiei.

”Răspund în felul următor: nu există niciun fel de motiv de îngrijorare, cele trei legi au fost adoptate într-o consultare publică care nu cred că a existat până în acest moment şi este rezultatul observaţiilor primite de la CSM, de la asociaţiile profesionale şi răspunde corelărilor legilor adoptate acum 13 ani prin asumarea răspunderii Guvernului. Trebuie spus foarte clar că aceste trei legi trebuiesc cât mai repede traduse pentru că motive de îngrijorare care vizează fie independenţa justiţiei, fie lupta anticorupţie – pentru că înţeleg că aceste două aspecte au fost permanent invocate, că diminuăm lupta anticorupţie asumată printr-un Mecanism de Cooperare şi Verificare, că va fi subordonată justiţia factorului politic”, a declarat Florin Iordache.

El a susţinut că modificările aduse legilor Justiţiei menţin independenţa Justiţiei.

Florin Iordache a mai susţinut că nu a fost necesar un aviz al Comisiei de la Veneţia pentru că schimbările pe care Parlamentul le-a făcut, deoarece atât la numirile procurorilor, atât la Inspecţia Judiciară, cât şi la secţiaile celelalte din cadrul Parchetului general, nu sunt făcute decât eliminând factorul politic şi sunt făcute cu reprezentanţii CSM.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS