16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUSA: Un tren de mare viteză a deraiat de pe un pod peste o autostradă

USA: Un tren de mare viteză a deraiat de pe un pod peste o autostradă

Un tren Amtrak care efectua prima călătorie pe un nou traseu de mare viteză a deraiat, luni, de pe un pod peste o autostradă din oraşul Olympia, capitala statului american Washington, potrivit www.theguardian.com. Convoiul de 12 vagoane şi două locomotive s-a dezintegrat. Cauzele deraierii sunt investigate. Trenul urma să părăsească oraşul Seattle, îndreptându-se spre Portland. Un vagon s-a răsturnat parţial pe autostradă, lovind mai multe maşini, iar un altul a rămas atârnând de balustrada podului de cale ferată.
Cinci vehicule şi două camioane care se aflau pe autostradă au fost avariate. În momentul în care a sărit de pe şine, garnitura circula cu aproape 130 de km/h.

Un oficial american a declarat pentru Associated Press că cel puțin șase persoane au murit și că numărul de decese ar putea crește, deși oficialii de stat au confirmat. într-o conferinţă de presă, doar trei decese şi aproape 80 de persoane spitalizate. Un prim bilanț oficial indică 3 decese.Guvernatorul Jay Inslee a decretat stare de urgenţă. Într-un mesaj pe Twitter, preşedintele Donald Trump a invocat că accidentul demonstrează nevoia investiţiilor în infrastructură. Într-o postare ulterioară, liderul de la Casa Albă s-a declarat solidar cu victimele.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS