11.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLansare de carte: Acasă, pe drum

Lansare de carte: Acasă, pe drum

Jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț s-au mutat pe 15 noiembrie 2013 într-o autorulotă și au plecat teleleu ca să povestească România de azi în cuvinte și imagini. Au intrat în penitenciarele din Craiova, Târgșor, Gherla, Chilia Veche, Aiud, Baia Mare și Buziaș ca să afle de ce sărăcia te aruncă în închisoare, au stat în frig printre oamenii străzii și au văzut abuzurile poliției, au trăit printre romii căldărari din Corcova, unde fetele sunt măritate la 12 ani, au fost în comunitățile în care părinții își pedepsesc copiii cu lovituri de bici și femeile sunt omorâte în bătaie de bărbații lor.

Cartea „Acasă, pe drum. 4 ani teleleu” este despre cei patru ani pe care i-au petrecut până acum pe drum, despre oamenii pe care i-au întâlnit în călătoriile lor și despre fricile pe care au învățat să le depășească.

„Elena și Cosmin sunt eroii mei“, scrie Mircea Cărtărescu despre cartea lor. „Rareori am admirat, am respectat și-am invidiat mai mult pe cineva. Spre deosebire de noi toți, visători și exploratori de birou, ei au avut curajul să renunțe la o viață comodă, cu salarii mari și cariera asigurată, ca să plece într-o aventură pe care noi, ceilalți, nu ne-o putem imagina decât în romane sau în filme.“

Cartea se va lansa în prezența autorilor luni, 4 decembrie, ora 19.00, la Teatrul Naţional Marin Sorescu, sala „Ia te uită”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS