16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod portocaliu de viscol şi ceaţă în mai multe judeţe

Cod portocaliu de viscol şi ceaţă în mai multe judeţe

Peste 5.000 de pompieri cu 2.900 de autospeciale sunt pregătiţi să intervină, în aceste zile de minivacanţă, în zonele vizate de avertizările meteo. În judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, aflate sub cod portocaliu de viscol, au fost activate grupele operative.

IGSU arată că, în contextul emiterii, de către Administraţia Naţională de Meteorologie, a avertizării nowcasting de cod portocaliu pentru judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, la nivelul IGSU s-a luat decizia activării grupelor operative în cele două judeţe sus-menţionate.

Având în vedere că a fost emisă şi o atenţionare meteo cod galben de intensificări susţinute ale vântului şi viscol la munte, atât în judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, cât şi în Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Alba, pompierii sunt pregătiţi să intervină, la nevoie, în sprijinul cetăţenilor şi a bunurilor acestora.

La nivelul întregii ţări, în aceste zile de minivacanţă, acţionează peste 5000 de angajaţi ai IGSU cu 2900 de autospeciale. În funcţie de evoluţia vremii, dispozitivele efectivele vor fi redimensionate şi adaptate nevoilor, urmând a fi dispuse măsuri astfel încât să se limiteze eventuale efecte negative produse de condiţiile meteorologice nefavorabile.

Pentru siguranţa cetăţenilor, specialiştii recomandă evitarea pornirii la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea nu poate fi amânată, este importantă informarea în privinţa drumurilor blocate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS