21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCFR Călători face suplimentări pe rutele solicitate în Minivacanţa de Ziua Naţională a României

CFR Călători face suplimentări pe rutele solicitate în Minivacanţa de Ziua Naţională a României

În contextul unui trafic crescut prilejuit de Minivacanța de Ziua Națională a României, CFR Călători anunţă într-un comunicat că operează cu întreg parcul activ de material rulant și programează suplimentar, operativ, capacități de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, în funcție de disponibilități.

Față de graficele zilnice de circulație, în această perioadă sunt suplimentate trenurile către destinații precum: Dr.Tr. Severin, Sibiu, Timișoara, Bucuresti , dar și spre destinațiile turistice de pe Valea Oltului, Valea Jiului etc.
Pentru această perioadă, este suplimentat și personalul feroviar în marile gări, la casele de bilete, pentru fluidizarea vânzărilor de bilete. De asemenea, vânzarea biletelor fără loc va fi limitată astfel încât să se evite supraaglomerarea vagoanelor. În plus, trenurile Regio care circulă pe Valea Prahovei au regim de rezervare obligatoriu, tariful de rezervare a locului fiind de 1 leu.
Pentru a evita situațiile neplăcute generate de afluența mare de pasageri, recomandăm planificarea din timp a călătoriei cu trenul și achiziționarea cu anticipație a biletelor:
-Online de pe internet;
-de la automatele XsellKiosk din gări;
-de la automatele ZebraPay
-direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR;
-de la distribuitori autorizați (agenții de turism);
-prin telefon la 021 9522.

Înainte de călătorie, CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București), 0731/990347 Craiova, 0725/504165 Ag.Voiaj Craiova, 0731/990356 Caracal, 0731/990371 Rosiori Nord, 0725/504458 Dr.Tr.Severin, 0731/990321 Târgu Jiu, 0731/990330 Rm. Vâlcea, 0731/990342 Slatina, 0731/990361 Pitesti, 0725/504511 Ag.Voiaj Pitesti sau să se adreseze personalului nostru din stații.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS