14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCameră - Comisia de buget a amânat dezbaterile pe Ordonanța privind TVA defalcată

Cameră – Comisia de buget a amânat dezbaterile pe Ordonanța privind TVA defalcată

Comisia de buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților a amânat, marți, dezbaterile asupra Ordonanței de urgență privind plata defalcată a TVA, așteptând un punct de vedere de la Guvern cu privire la unele amendamente depuse, informează Agerpres.

Discuțiile, care au durat 7 ore, au fost oprite la articolul 3 al Ordonanței, referitor la situația contribuabililor care nu sunt sub sistemul split TVA, dar care au relații contractuale cu firmele care sunt în acest sistem.

„Doar cei care sunt în insolvență sau care au restanțe vor fi obligați să-și deschidă un cont special TVA în care să transfere ceilalți suma aferentă TVA în acest cont. Întrebarea este: terții pot fi unii care au același regim de split TVA sau unii care nu au regim de split TVA? Așa cum e forma de la Senat, îi include pe toți. Și cei care sunt în regim TVA, și cei care nu sunt în regim de split TVA, dar sunt puși în situația să facă plăți de facturi emise de cei în regim de split TVA, trebuie să le plătească splitat. Deci, fiecare factură va genera două ordine de plată: unul în contul de TVA, unul în contul principal al emitentului de factură. Propunerea venită din partea Camerei consultanților fiscali și a Coaliției pentru dezvoltare și a tuturor reprezentanților mediului de afaceri este aceea ca să eliminăm obligativitatea celor care nu sunt în sistemul split TVA să facă plățile splitate. Pe cale de consecință, ei ar trebui să facă plățile în contul principal furnizorului, iar alimentarea contului de TVA să o facă furnizorul de bună voie, din banii pe care îi încasează”, a explicat președintele comisiei, Viorel Ștefan, după ședință.

El a menționat că acest lucru „pare simplu la prima vedere, dar la o analiză mai atentă se observă că, de fapt, acești furnizori, dacă au ajuns să fie înregimentați în acest sistem de split TVA, înseamnă că au probleme financiare”.

Acesta a spus că dezbaterile vor continua lunea viitoare, până atunci urmând ca Ministerul de Finanțe, experții comisiei și reprezentanții mediului de afaceri să analizeze soluțiile pentru acest caz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS