8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANM: Vreme din ce în ce mai rece în Oltenia, în următoarele două săptămâni

ANM: Vreme din ce în ce mai rece în Oltenia, în următoarele două săptămâni

Vremea va deveni din ce în ce mai rece, în următoarele două săptămâni, în majoritatea regiunilor țării, în timp ce precipitațiile mai ales sub formă ploi și lapoviță, dar și de ninsoare (în special la munte), își vor face simțită prezența, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 27 noiembrie – 10 decembrie, potrivit Agerpres.
În Oltenia, variațiile temperaturilor maxime nu vor fi semnificative pe întreg parcursul intervalului de prognoză. Până spre sfârșitul primei săptămâni maximele termice vor fi, în medie regională, de 5 – 7 grade, apoi va surveni o ușoară scădere a temperaturii, iar în a doua jumătate a intervalului media regională a valorilor diurne va fi de 3 – 5 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere până la mijlocul primei săptămâni, când se vor înregistra valori în jurul a -2 grade. După acest interval va fi o creștere a valorilor nocturne și, pâna la sfârșitul primei săptămâni, acestea vor fi, în medie, de la un grad la 4 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni, minimele vor marca o scădere ușoară până la medii de la – 4 la -2 grade. Precipitații însemnate cantitativ vor fi în primele două zile ale intervalului de anticipație, dar și în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie. Probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS