Ședință CSAT, pe 28 noiembrie

Autori


Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni în ședință, pe 28 noiembrie, sub conducerea președintelui Klaus Iohannis, a anunțat, joi, Administrația Prezidențială, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi sunt incluse subiecte referitoare la Planul de întrebuințare a Forțelor Armate ale României, care se trimit la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2018, dar și la stadiul îndeplinirii Planului de acțiune pentru implementarea deciziilor Summitului NATO de la Varșovia.

De asemenea, pe agenda întâlnirii figurează și raportul privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancțiuni instituite pe plan internațional (octombrie 2016 — septembrie 2017) și programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2018.


În cadrul ședinței vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru securitatea națională.


Comenteaza acum

Alte stiri

12 decembrie 2017

Inflația, cel mai mare nivel din ultimii patru ani

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna noiembrie la 3,23%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care ouăle s-a scumpit cu 29,2%

Sumarul ediției de joi, 23 noiembrie 2017

Actualitate

» Sondajul Săptămânii în Gazeta de Sud – Sunteţi mulțumiţi de calitatea serviciilor oferite de Primăria Craiova?
» Ofiţer din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, reţinut pentru trafic de influenţă
» Stela Popescu a fost găsită decedată de un membru al familiei care a sunat la 112. Trupul neînsufleţit, depus la Teatrul Constantin Tănase
» Ministerul Transporturilor are poză de copertă pe Facebook cu o autostradă din Polonia
» Achiziţie la Tarom: compania vrea să cumpere 7.000 de magneţi de frigider
» Financial Times: Investitorii, preocupaţi de măsurile privind managementul corporativ adoptate de România
» Comisia Europeană: România nu a luat măsuri eficace de corecţie a abaterii semificative de la MTO
» Ședință CSAT, pe 28 noiembrie
» A murit Stela Popescu
» Ministerul Tineretului și Sportului va lansa programul “România în mișcare” la începutul anului 2018
» CCR: Nu există conflict între Guvern și DNA în cazul anchetei Belina

Publireportaj

» Se deschide Târgul de Crăciun la Craiova
» Beauty Boudoir, primul laborator marca MALU WILZ din Craiova
» Bucovăţ, oaza de liniște de lângă Craiova

Local

» Primăriile din Olt nu mai au bani de salarii
» Castrul roman din Hinova, uitat de autorităţi

Dolj

» Inspecția tehnică pentru mașinile mai vechi de 12 ani, o dată pe an
» Întreruperi energie electrică de luni
» Fostul primar din Caraula, rejudecat la Băilești
» Debranșări ilegale din disperare
» Sute de pensionari, obligaţi să restituie bani statului
» Centrul de Excelență continuă selecția elevilor pentru performanță
» Mii de elevi din Craiova și județ abandonează studiile
» Taxă de reabilitare termică pe zece ani la Craiova
» Primăria face sondaj ca să afle nemulțumirile craiovenilor
» Cu ce lucrări au rămas „corigenți“ asfaltatorii din Craiova
» Alina Rotaru aduce din Lituania „Clavecinul vrăjitor” la Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”

Gorj

» Zero lei la rectificarea bugetară pentru primăriile din judeţul Gorj
» De doi ani se caută fonduri pentru restaurarea Mausoleului Ecaterinei Teodoriu
» Primăria Târgu Jiu nu a găsit bani pentru norma de hrană de la Poliţia Locală
» Finanţare de peste 36 de milioane de lei pentru reabilitarea DJ 672E Corneşti – Runcu
» Gorj: Un bărbat a fost reținut, după ce a făcut scandal în fața unui bar din Cărbunești
» Preţul mare la energie ajută CEO să îşi cumpere certificatele de dioxid de carbon

Mehedinţi

» UPDATE – Mehedinți: Un tir s-a răsturnat și a luat foc pe DN 6
» Poliţistul de la IPJ Mehedinţi dat dispărut, găsit spânzurat lângă casa părintească
» Mehedinţi: Prins băut şi fără permis la volanul unei maşini

Vâlcea

» Vâlcea: Teatrul Municipal ”Ariel” îi aşteaptă pe copii în Scuarul Mircea cel Bătrân
» Vâlcea: Un nou loc de joacă inaugurat la Grădiniţa Nord 1
» Vâlcea: Tentativă de furt dintr-un tren la Berbeşti
» Expoziţie de icoane la Prefectura Vâlcea

Sport

» Filieșenii vor victoria cu Sebiș
» Joc de care pe care la Botoșani
» Începe Trofeul Carpați
» Competiții de box și K1 în Bănie
» Mara Obeanu, dublă medaliată la Mondialele din China
» Fotbal / Hațegan arbitrează meciul Botoșani – Craiova

Magazin

» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Cheesecake cu dovleac
» Horoscopul de weekend
» Mituri și obiceiuri greșite ale bolnavilor de cancer care le scurtează viața

Top