Restricţii de circulaţie pe mai multe artere de circulaţie şi drumuri închise



Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că din cauza răsturnării pe carosabil a unui autotren, circulaţia pe DN3 este oprită total la km 18, în zona localităţii ilfovene Brăneşti. Evenimentul a avut loc în jurul orei 07.40 şi nu s-a soldat cu victime.

Conducătorii auto care se deplasează pe drumurile din judeţul Bihor trebuie să manifeste prudenţă sporită la volan, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte, să utilizeze luminile de întâlnire pe timpul zilei şi să nu se hazardeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic, întrucât circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă. Fenomenul este semnalat pe multe artere, printre care DN1 (vizibilitate redusă sub 50 de metri), DN19 (vizibilitate redusă sub 50 de metri) şi DN76, drum pe care vizibilitatea scade, pe alocuri, sub 10 metri.

În prezent există 6 drumuri naţionale închise:

1. DN7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 – 131, în perioada 01.11.2017 – 30.06.2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;

2. DN67C Transalpina între Rânca (judeţul Gorj) și Şugag (judeţul Alba), între kilometrii 35 şi 79, în perioada 01.11.2017 – 31.05.2018, conform dispoziţiilor de închidere în perioadele de iarnă şi primăvară;

3. DN66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până în data de 31.12.2017, din cauza alunecărilor de teren, căderilor de copaci, cedărilor de terasament şi alunecărilor de versanţi;

4. DN64 între Găneasa și Pleșoiu (judeţul Olt), între kilometrii 34 şi 41, începând cu data de 22.06.2017, din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara. Circulația rutieră se desfășoară pe ruta ocolitoare: intersecţia DN 64 cu DN 65 (km 42+364) Găneasa – intersecţia DN 65 (km 46+665) cu DJ 677 Salcia – DJ 677 Salcia – intersecţia cu DN 64 (km 40+915) și retur;

5. DN1R între Poiana Horea (judeţul Cluj) şi Mătişeşti (judeţul Alba), pe tronsonul kilometric 58 – 62, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate;


6. DN17D între Rodna (județul Bistrița-Năsăud) și Cârlibaba (județul Suceava), între kilometrii 86 şi 104, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate.

În judeţul Teleorman, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a trecerii la nivel cu o cale ferată, linia CF 105 Videle – Giurgiu intersecţie cu DN 6, în zona kilometrului 62+550 de metri, se vor institui următoarele restricţii rutiere:

– în perioada 20.11.2017, ora 17.00 – 23.11.2017, ora 17.00 – pentru sensul de circulație București – Alexandria;

– în noaptea de 23.11.2017, ora 24.00 – 24.11.2017, ora 04.00 se va închide traficul rutier, circulația desfășurându-se pe ruta ocolitoare pentru relația București – Alexandria și retur: DN 6 (București – Drăgănești Vlașca), km 61+300 – DJ 503 (Drăgănești Vlașca – Târnava) – DC 18 (Târnava – Comoara – Drăgănești Vlașca) – DN 6, Drăgănești Vlașca, km 63+000.

În judeţul Bacău, pentru a permite executarea unor lucrări programate la unele podeţe de cale ferată situate între staţiile CF Comăneşti şi Asău, circulaţia feroviară pe acest tronson va fi întreruptă în perioada 15 – 24 noiembrie 2017. Astfel, trenurile InterRegio 1540 şi 1541 pe relaţia Iaşi – Braşov şi retur vor fi anulate. Celelalte trenuri de călători vor fi anulate doar pe relaţia Comăneşti – Asău, iar călătorii vor fi transbordaţi între cele două staţii cu mijloace de transport în comun puse la dispoziţie de către RTFC Galaţi.

Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Ruta ocolitoare pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone este DN73C Burluşi – DJ678A – DN7 Deduleşti.

În județul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, la kilometrul 86+300 de metri, în zona localităţii Siriu, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproape 40 de metri, în urma cedării unui zid de sprijin, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi de asemenea este şi restricţie de viteză, de 30 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.



Comenteaza acum

Alte stiri

17 decembrie 2017

Vâlcea: Circulaţie restricţionată pe DN7

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că, la această oră, în judeţul Vâlcea, traficul rutier este restricţionat( se circulă pe o singură bandă) pe DN7 Brezoi – Călimăneşti, la kilometrul 202+400 de ...

Sumarul ediției de joi, 23 noiembrie 2017

Actualitate

» Sondajul Săptămânii în Gazeta de Sud – Sunteţi mulțumiţi de calitatea serviciilor oferite de Primăria Craiova?
» Ofiţer din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, reţinut pentru trafic de influenţă
» Stela Popescu a fost găsită decedată de un membru al familiei care a sunat la 112. Trupul neînsufleţit, depus la Teatrul Constantin Tănase
» Ministerul Transporturilor are poză de copertă pe Facebook cu o autostradă din Polonia
» Achiziţie la Tarom: compania vrea să cumpere 7.000 de magneţi de frigider
» Financial Times: Investitorii, preocupaţi de măsurile privind managementul corporativ adoptate de România
» Comisia Europeană: România nu a luat măsuri eficace de corecţie a abaterii semificative de la MTO
» Ședință CSAT, pe 28 noiembrie
» A murit Stela Popescu
» Ministerul Tineretului și Sportului va lansa programul “România în mișcare” la începutul anului 2018
» CCR: Nu există conflict între Guvern și DNA în cazul anchetei Belina

Publireportaj

» Se deschide Târgul de Crăciun la Craiova
» Beauty Boudoir, primul laborator marca MALU WILZ din Craiova
» Bucovăţ, oaza de liniște de lângă Craiova

Local

» Primăriile din Olt nu mai au bani de salarii
» Castrul roman din Hinova, uitat de autorităţi

Dolj

» Inspecția tehnică pentru mașinile mai vechi de 12 ani, o dată pe an
» Întreruperi energie electrică de luni
» Fostul primar din Caraula, rejudecat la Băilești
» Debranșări ilegale din disperare
» Sute de pensionari, obligaţi să restituie bani statului
» Centrul de Excelență continuă selecția elevilor pentru performanță
» Mii de elevi din Craiova și județ abandonează studiile
» Taxă de reabilitare termică pe zece ani la Craiova
» Primăria face sondaj ca să afle nemulțumirile craiovenilor
» Cu ce lucrări au rămas „corigenți“ asfaltatorii din Craiova
» Alina Rotaru aduce din Lituania „Clavecinul vrăjitor” la Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”

Gorj

» Zero lei la rectificarea bugetară pentru primăriile din judeţul Gorj
» De doi ani se caută fonduri pentru restaurarea Mausoleului Ecaterinei Teodoriu
» Primăria Târgu Jiu nu a găsit bani pentru norma de hrană de la Poliţia Locală
» Finanţare de peste 36 de milioane de lei pentru reabilitarea DJ 672E Corneşti – Runcu
» Gorj: Un bărbat a fost reținut, după ce a făcut scandal în fața unui bar din Cărbunești
» Preţul mare la energie ajută CEO să îşi cumpere certificatele de dioxid de carbon

Mehedinţi

» UPDATE – Mehedinți: Un tir s-a răsturnat și a luat foc pe DN 6
» Poliţistul de la IPJ Mehedinţi dat dispărut, găsit spânzurat lângă casa părintească
» Mehedinţi: Prins băut şi fără permis la volanul unei maşini

Vâlcea

» Vâlcea: Teatrul Municipal ”Ariel” îi aşteaptă pe copii în Scuarul Mircea cel Bătrân
» Vâlcea: Un nou loc de joacă inaugurat la Grădiniţa Nord 1
» Vâlcea: Tentativă de furt dintr-un tren la Berbeşti
» Expoziţie de icoane la Prefectura Vâlcea

Sport

» Filieșenii vor victoria cu Sebiș
» Joc de care pe care la Botoșani
» Începe Trofeul Carpați
» Competiții de box și K1 în Bănie
» Mara Obeanu, dublă medaliată la Mondialele din China
» Fotbal / Hațegan arbitrează meciul Botoșani – Craiova

Magazin

» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Cheesecake cu dovleac
» Horoscopul de weekend
» Mituri și obiceiuri greșite ale bolnavilor de cancer care le scurtează viața

Top