24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘeful Statului Major al armatei sârbe: În drumul spre aderarea la UE, Serbia va fi ajutată de prieteni ca România

Șeful Statului Major al armatei sârbe: În drumul spre aderarea la UE, Serbia va fi ajutată de prieteni ca România

Serbia este un factor de stabilitate în Balcani și pe calea către aderarea sa la Uniunea Europeană ea va fi ajutată de prieteni ca România, relația de prietenie dintre cele două țări vecine fiind cel mai bine reflectată de faptul că Bucureștiul nu recunoaște independența Kosovo, a declarat miercuri, la Belgrad, șeful Statului Major al Forțelor Armate Sârbe, generalul Ljubisa Diković, informează Agerpres.
Cu câteva ore înaintea unei întâlniri cu șeful Statului Major al Apărării din România, generalul Nicolae Ciucă, Dikovic a spus că pentru Ministerul Apărării sârb și armata sârbă cooperarea regională este o prioritate, iar bunele relații cu România pot contribui la apărarea păcii în regiune.
Potrivit lui Diković, Serbia și România sunt prietene dintotdeauna, iar cooperarea economico-militară și cea prin programe de educație și pregătire comune sunt semnificative pentru existența unor bune relații.
Independența provinciei sârbe Kosovo, proclamată de parlamentul de la Pristina în februarie 2008, a fost recunoscută de majoritatea statelor membre ale UE. Singurele țări din blocul comunitar care nu au făcut acest lucru sunt Spania, România, Slovacia, Grecia și Cipru.
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, efectuează miercuri o vizită de lucru la Belgrad, la invitația omologului său sârb, generalul Ljubi?a Diković. Potrivit unui comunicat de presă al MApN, în cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte privind relațiile militare dintre România și Serbia, aspecte privitoare la evoluțiile Serbiei în context regional și european, precum și participarea la exerciții comune de instruire, atât în format bilateral, cât și multinațional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS