21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMoneda națională,la cea mai slabă cotație din ultimii 5 ani; BNR a anunțat un curs de 4,6198 lei/euro

Moneda națională,la cea mai slabă cotație din ultimii 5 ani; BNR a anunțat un curs de 4,6198 lei/euro

Moneda națională s-a depreciat miercuri în raport cu euro și a ajuns la cea mai slabă cotație din ultimii cinci ani, cursul anunțat de Banca Națională a României (BNR) fiind stabilit la 4,6198 lei, cu 2,30 de bani (0,5%) mai mult în comparație cu valoarea din ședința precedentă, de 4,5968 lei pentru un euro, informează Agerpres.

Pe data de 3 august 2012, Banca Națională a României a anunțat un curs de schimb de 4,6481 de lei pentru un euro, iar la momentul respectiv deprecierea monedei naționale a fost legată de procedurile privind suspendarea președintelui Traian Băsescu. O cotație similară pentru moneda națională a fost consemnată și pe data de 26 iulie 2012, când Banca Națională a României a anunțat un curs de schimb de 4,6205 de lei pentru un euro.

Moneda națională s-a depreciat miercuri și în fața dolarului american, cotația fiind stabilită de BNR la 3,9810 lei, mai mult cu 0,64 bani (0,16%) în comparație cu ședința precedentă, când un dolar american valora 3,9746 lei.

Francul elvețian a fost cotat la 3,9869 lei, în creștere cu 1,27 bani (0,32%), comparativ cu valoarea de 3,9742 lei, stabilit în ședința precedentă.
Gramul de aur s-a scumpit, miercuri, cu 81,79 de bani (0,5%), până la 163,9971 lei, de la 163,1792 lei, cât se stabilise marți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS