24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFestivalul UniFEST a ajuns la a XVI-a ediție

Festivalul UniFEST a ajuns la a XVI-a ediție

În perioada 3-13 noiembrie 2017, în toate centrele universitare din țară, Uniunea Studenților din România organizează festivalul cultural studențesc UniFEST, ajuns la a XVI-a ediție. Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul acestui festival, se vor desfășura evenimente care au ca scop apropierea studenților de cultură. Promovat ca ”un festival ca o călătorie”, promite să asigure ”distracție gratis, nu degeaba”, acesta fiind și motto-ul care l-a consacrat. Pe toată durata acestui festival, se vor organiza diverse activități care vor acoperi arii de interes precum sport, sănătate, cultură, muzică, dezvoltare personală.

Potrivit documentului citat, în Craiova, festivalul va dura 15 zile, între 3 și 17 noiembrie. Weekend-urile sunt rezervate pentru traininguri de dezvoltare personală, astfel pe 4 noiembrie se vor desfășura traininguri de Comunicare și Public Speaking la Centrul pentru Dezvoltare, iar pe 11 și 12 noiembrie traininguri de Time Management si Gestionarea Emoțiilor.

În data de 6 noiembrie, în căminul 8 va fi organizat un Casino Studențesc cu poker, board games și carusel, iar pe 7 noiembrie, în căminul 7, va fi Film Fest. Începând de la ora 19:00, pe durata a 4 ore, la fiecare etaj vor rula diverse filme, acoperind aproape toate genurile.

Iubitorii de folk se pot bucura alături de Generația Folk și alți artiști locali în cadrul Maratonului de Folk și Muzici Bune, în data de 8 noiembrie, începând cu ora 20:00, la Cafe Teatru Play.

Vor fi 3 zile de Sport pentru TINEri, astfel pe 7 noiembrie se va organiza Campionatul de Fotbal la Terenul de Sport de la Voința, pe 8 noiembrie Campionatul de Handbal, iar pe 9 noiembrie Campionatul de Ping-Pong, ambele la Sala Oblemenco.

În data de 9 noiembrie, va fi Unifest Monster Party în Korona, începând cu ora 23:00.

Pe 10 noiembrie se va desfășura Book Exchange, între orele 10:00 și 16:00, în holul central al Universității din Craiova, ce constă în colectare de cărți pentru liceele din Republica Moldova.

Pe 12 noiembrie va fi un workshop Excel Power of World, începând cu ora 12:00, în Universitatea din Craiova, și, începând cu ora 18:00, se va organiza o Seară Românească la Casa de Cultură a Studenților.

Nu vor lipsi nici campaniile de sănătate, astfel că pe durata festivalului se vor desfășura: Campania ,,Donează sânge, fii erou!” 7 – 24 noiembrie, Testare de glicemie, în Mercur Center, 13 noiembrie, Campania de profilaxie dentară în Universitatea din Craiova, 13 – 17 noiembrie, Congresul Dentisium pentru tineri medici dentiști 2 – 5 noiembrie, Campania ,,More Love, less smoke” 15 – 17 noiembrie.

Ziua de 13 noiembrie este rezervată pentru Free Hugs întrucât studenții se vor plimba prin universitate și centru și vor oferi îmbrățișări tuturor oamenilor.

Cel mai așteptat eveniment al festivalului este Balul Unifest, care va avea lor în data de 14 noiembrie, începând cu ora 19:00 la Casa de Cultură a Studenților.

Pe 16 noiembrie, la ora 19:00 va fi Latino Workshop care se va ține la Salsa Dynamyk.

Festivalul se încheie cu Noaptea Albă a Teatrului Studențesc, pe 17 noiembrie, în Aula Buia, ora 19:00, cu un spectacol de teatru al tinerilor de la Cuibul Artiștilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS