Tribunalul București: Vasile Blaga, achitat în dosarul de trafic de influență; decizia nu e definitivă

Vasile Blaga (Foto: digi24.ro)
Autori


Tribunalul București a decis luni achitarea lui Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Instanța a mai dispus ridicarea sechestrului pus în timpul urmăririi penale pe averea lui Blaga, informează Agerpres.

Decizia instanței nu este definitivă, iar DNA poate face apel.

La ultimul termen al procesului din 20 octombrie, Vasile Blaga a declarat că este nevinovat și a solicitat să fie achitat.

“Toți martorii au declarat în instanță că nu mă cunosc. Hăhăianu a declarat că nu mă cunoaște și că nu am intervenit pentru numirea lui. Cum puteam face trafic de influență pentru cineva pe care nu îl cunosc? Au spus că mi-au dat bani în sediul din Modrogan, nr. 22, când eu nu am avut niciodată birou acolo. Să nu știi când ai dat bani, unde i-ai dat și să minți cu nerușinare. Sunt complet nevinovat”, a spus Blaga, în ultimul cuvânt în fața instanței.

Pe de altă parte, un procuror DNA a cerut atunci judecătorilor condamnarea lui Vasile Blaga la închisoare și confiscarea sumei de 700.000 de euro pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.


Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploiești, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale.

“În perioada 2011 — 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale”, afirmă procurorii.

Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan și 200.000 de euro printr-un alt intermediar.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 30 octombrie 2017

Actualitate

» Liviu Dragnea îşi sărbătoreşte într-un club ziua de naştere în ziua în care se împlinesc doi ani de la tragedia de la Colectiv
» Lucrări de mentenanţă la sistemul informatic pentru plata rovinietei în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie
» Cei trei mineri răniţi astăzi în explozia din mina Uricani au ajuns în Capitală şi vor fi duşi Spitalul de Arşi şi la “Bagdasar Arseni”
» Parlamentul catalan, dizolvat în mod formal
» Ambasadorul SUA a depus flori la memorialul Colectiv: “Există încă o credinţă puternică în România că trebuie să se facă mai mult împotriva corupţiei”
» Proiectul care interzice condamnaţilor penal să candideze la prezidenţiale, respins în comisie
» Senat: Lipsa autorizației de securitate la incendiu trebuie marcată prin panouri de avertizare
» Tribunalul București: Vasile Blaga, achitat în dosarul de trafic de influență; decizia nu e definitivă
» Igor Dodon l-a invitat pe Klaus Iohannis la Chişinău
» IMM-urile nu susţin trecerea contribuţiilor de la angajator la salariat: Trebuia realizată o analiză de impact
» Recomandări pentru prevenirea fraudelor informatice prin email
» Minerul dat dispărut în explozia de la Uricani a fost găsit decedat

Interviu

» Prof. univ. dr. Nicolae Cernea: „Săptămânal depistăm cazuri de cancer de col uterin avansat“

Publireportaj

» SIKATOP® SEAL-107, soluția imbatabilă în impermeabilizări
» Brand nou de anvelope cu supercalități
» Aeroportul Internaţional din Craiova se dezvoltă

Local

» Poliţist cu piciorul rupt în urma unui scandal
» DSP recomandă să luăm în calcul avantajele vaccinării, nu dezavantajele
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte

Dolj

» Noul manager al Filarmonicii „Oltenia“, acuzat de plagiat
» Tânărul care i-a spart nasul unui polițist, trimis în judecată
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Premii pentru spectacolul Furtuna și Teatrul “Colibri” Craiova
» Parcurile din Craiova au fost închise publicului din cauza codului galben de vânt
» Judecători din Polonia, Germania şi Italia, în vizită la Curtea de Apel Craiova
» Dolj: Cercetat pentru că a condus băut un autotuturism neînmatriculat
» Craiova: Două volume vor fi lansate marţi la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”
» Doljeni cercetați pentru tăiere ilegală și furt de material lemnos
» Trei tineri irakieni depistaţi la frontiera de sud de poliţiştii de frontieră doljeni
» Dolj: Un camion a intrat în şanţ, la Podul Jiului

Gorj

» 68 de utilaje pentru deszăpezirea drumurilor judeţene
» Transalpina este deschisă pe tronsonul Novaci – Rânca
» Autorităţile spun că nu sunt vinovate pentru lucrările blocate la centură
» Ydail primeşte 33 de milioane de lei pentru reabilitarea DJ 673 Slivileşti-Broşteni
» Gorj: Un nou exerciţiu pentru alarmarea populaţiei
» 3.000 de fermieri, blocaţi la plata subvenţiilor

Mehedinţi

» Mehedinţi: Acțiune preventiv-educativă în târgul săptămânal din comuna Broșteni

Vâlcea

» UPDATE – DN 67C, închis între Obârşia Lotrului şi limita cu judeţul Alba, a fost redeschis după câteva ore
» Vâlcea: Transport ilegal de material lemnos

Sport

» Baschet (m): SCM-U Craiova a pierdut partida cu BCMU Piteşti
» Ștefania Priceputu și Alexandra Anghel s-au întors cu aur de la turci
» Handbal (f): S-au pus în vânzare biletele pentru Trofeul Carpați de la Craiova

Sanatate

» Medicină de război la Radiologia SJU Craiova

Educatie

» Colegiul Național „Frații Buzești“ – 135 de ani în slujba educației
» Craiova: 28 de elevi au semnat contracte de practică cu un agent economic

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Revelaţia post Colectiv
» Nu uitați Colectiv!

Top