10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 4000 de sancţiuni la regimul rutier în ultimele două zile

Peste 4000 de sancţiuni la regimul rutier în ultimele două zile

Peste 4.000 de sancțiuni au fost aplicate în urma unei acțiuni, derulată la sfârșitul săptămânii trecute, ce a avut ca scop prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool sau a substanțelor psihoactive, potrivit Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La acțiunile organizate atât în mediul urban, cât și în cel rural, au participat 2.224 de polițiști, 1.047 dintre aceștia fiind de la structurile rutiere.
În urma neregulilor constatate în trafic, polițiștii au aplicat 4.391 de sancțiuni contravenționale, 260 dintre acestea fiind pentru consum de alcool la volan.
De asemenea, au fost reținute 256 de permise de conducere pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului și 251 pentru alte abateri la regimul rutier.
Totodată, au fost constatate 243 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, 137 dintre acestea au vizat conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului, 5 au reprezentat fapte de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive, 13 fapte de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, iar 88 de infracțiuni au fost de altă natură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS