17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMăsuri în activitatea feroviară, în contextul avertizărilor meteo defavorabile

Măsuri în activitatea feroviară, în contextul avertizărilor meteo defavorabile

Ca urmare a avertizărilor emise de A.N.M. pentru perioada 29 octombrie, ora 10:00 – 30 octombrie, ora 23:00, Conducerea Ministerului Transporturilor a dispus următoarele măsuri pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară:
-asigurarea cu locomotive Diesel Electrice de rezervă şi cu personal suplimentar a Depourilor: Ploieşti, Arad, Cluj, Satu Mare, Braşov, Sibiu, Suceava, precum și a staţiei Caransebeş, pentru îndrumarea trenurilor aflate în circulaţie.
-deservirea mijloacelor de intervenţie pentru deszăpezire în conformitate cu convenţiile comune încheiate între CFR Infrastructură şi CFR Călători.
De asemenea, la începutul acestui weekend, Ministrul Transporturilor a dispus efectuarea unui exercițiu de prealarmare a plugurilor de zăpadă, utilaje cu care se va putea acționa în iarna 2017-2018 pe întreaga rețea feroviară, în vederea prevenirii și gestionării situațiilor de urgență specifice sezonului rece.
Potrivit unui comunicat al CFR Călători, comandamentele feroviare de iarnă vor fi formate din personal specializat din cadrul CFR Infrastructură, CFR Călători şi CFR Marfă, personal care va urmări şi coordona acţiunile de deszăpezire şi intervenţie operativă 24h/24h.
Angajații feroviari ai CFR Călători și CFR Infrastructură țin legătura operativ cu personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs, pentru ca pasagerii să ajungă în siguranță la destinații.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS