15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Turismului: Paguba produsă de Omnia Turism este cea mai mare de după revoluție

Ministrul Turismului: Paguba produsă de Omnia Turism este cea mai mare de după revoluție

Paguba produsă de Omnia Turism este cea mai mare de după revoluție, în condițiile în care agenția a vândut pachete de aproximativ 7,5 milioane de euro pentru anul 2018 unui număr de 8.500 de clienți, iar pentru perioada 17 octombrie – 31 decembrie 2017 au mai fost încasați 433.000 de euro de la 202 turiști, a declarat, miercuri, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, într-o conferință de presă.

„Din punct de vedere al legalității si al moralității, această agenție de turism funcționa perfect, îndeplinea toate caracteristicile unei agenții de bună credință. Erau clienți care mergeau de 10 ani cu această agenție. Ce vă pot spune la această oră este că pentru perioada 17 octombrie — 31 decembrie 2017 sunt 433.139 de euro încasați de la persoane fizice și juridice, respectiv 202 clienți care trebuiau să plece în excursie. Nu se mai poate, compania nu mai are acești bani. Fac apel către toate persoanele care au pachete achiziționate prin această agenție să nu se mai deplaseze chiar dacă au biletele de avion plătite, pentru că acele cazări nu sunt achitate. De asemenea, pentru anul 2018 sunt vândute pachete de aproximativ 7,5 milioane de euro pentru 8.500 de clienți, persoane fizice și juridice. Cred că este cea mai mare pagubă realizată de o agenție de turism de după revoluție încoace. Este un lucru grav”, a explicat Dobre, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că Omnia Turism, companie prezentă pe piață din anul 1991 mai avea în conturi numai 30.000 de euro, iar ANAF va intra în control în această zonă pentru că în prezent nu poate preciza la cât se ridică paguba produsă bugetul statului.

În prezent, sunt 244 de turiști plecați prin Omnia Turism, o parte dintre ei luând decizia să își plătească singuri cazarea.

Dobre a mai precizat că anul acesta a ridicat 88 de licențe agențiilor de turism din piață, la ora actuală existând 2.061 de agenții de turism cu licență pe piața românească.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS