3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi români, condamnaţi la închisoare în Germania pentru că au adus din Ungaria peste 220 de azilanţi în toiul crizei migranţilor

Doi români, condamnaţi la închisoare în Germania pentru că au adus din Ungaria peste 220 de azilanţi în toiul crizei migranţilor

Doi români au fost condamnaţi la închisoare de un tribunal german pentru că au transportat în 2015, în toiul crizei migraţiei, către Germania, în condiţii periculoase, peste 220 de solicitanţi de azil, informează HotNews, citând News.ro.
Un tribunal de la Passau, în Bavaria (sud-est), i-a condamnat marţi pe cei doi bărbaţi, în vârstă de 28 şi 27 de ani, la şase ani şi nouă luni şi la trei ani şi trei luni de închisoare.
Potrivit acuzării, fiecare candidat la azil trebuia să plătească suma de 500 de euro pentru a se îmbarca la Budapesta către Germania.
Bărbatul mai în vârstă a fost condamnat pentru că a transportat în şase rânduri zeci de solicitanţi de azil către Germania, iar complicele sau din cauza a două traversări.
Cei doi au fost arestaţi în august 2016 în România, iar ulterior au fost predaţi autorităţilor germane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS