16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAproximativ 200 de militari disponibilizați au protestat la Academia Militară

Aproximativ 200 de militari disponibilizați au protestat la Academia Militară

Peste 200 de reprezentanți ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate au protestat, astăzi, în fața Academiei Militare, nemulțumiți de Legea salarizării unitare și alte acte normative privind salarizarea și pensiile de serviciu, dar și de „secretele planuri de Lege a pensiilor”.
Protestul a început la ora 11:00, iar protestatarii aveau pancarte pe care scria: „Vreți mercenari? Plătiți-i” „Stimați parlamentari NATO. Actuala conducere politică a României își bate joc de armata activă și cea din rezervă, SOS”, „La grad, funcție și vechime egale, pensii egale indiferent de anul pensionării” etc.

Președintele SCMD, Mircea Dogaru, a declarat pentru Agerpres, că protestul vizează, printre altele, Ordonanța 59/2017 privind pensiile de serviciu, ordonanță care, în opinia acestuia, a fost dată ilegal de către Ministerul Muncii.

„Protestăm împotriva ordonanței 59, dată ilegal în ceea ce ne privește, de Ministerul Muncii, întrucât de la 1 ianuarie 2015 Ministerul Muncii nu are nicio competență asupra sistemului unitar. Doamna ministru (nr. Olguța Vasilescu, ministrul Muncii) vorbea despre „pensii nesimțite” și cita pensiile magistraților, care sunt pensii speciale. E treaba domniei sale, sunt în parohia ei, dar lovitura s-a dat la militari, care nici în zilele cele mai „trandafirii” nu ar ajunge să aibă o pensie, nici a 5-a parte din cât are un magistrat. Doar Ministerul Apărării este îndreptățit să coordoneze sistemul militar, armata, internele, serviciile, dar modul în care a fost dată această ordonanță a făcut să fie decapitate toate structurile militare, de la sublocotenent în jos și căpitan în sus, toți cei care puteau să iasă în rezervă au trecut imediat”, a spus Dogaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS