11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Toader, la Craiova: ”Nu pot retrage proiectul de modificare a legilor Justiției”

Ministrul Toader, la Craiova: ”Nu pot retrage proiectul de modificare a legilor Justiției”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, prezent astăzi la Craiova pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova, a declarat că nu va ține cont de avizul negativ al CSM pentru proiectul de modificare a celor trei legi ale Justiției și ca va prezenta forma finală a proiectului săptămâna viitoare. De altfel, Tudorel Toader a insistat să spună că nu poate retrage proiectul de lege pentru că este pe masa ministrului Justiției, iar că parcursul proiectului va fi stabilit de Parlamentul sau de Guvernul României.
”Ministerul Justiției redactează proiectul de lege pentru modificarea legilor Justiției. Avizul CSM-ului este un aviz consultativ. Proiectul de lege pe care îl avem aproape finalizat ia în considerare multe dintre propunerile CSM-ului. Proiectul de lege are în conținutul lui cele mai multe propuneri venite chiar de la CSM, pentru că în 2016 inițiativa modificării celor trei legi ale justiției a venit chiar de la CSM.
Prin urmare, obligația mea ca ministru al justiției, obligația noastră, este aceea de a finaliza proiectul de lege. Eu nu pot să-l retrag, că e pe biroul ministrului Justiției. Decizia poate fi luată la palierele superioare. Decizia poate fi a Guvernului, decizia poate fi a Parlamentului, dar eu nu am fizic și juridic de unde să le retrag. Le voi finaliza. În momentul acela avem și forma finală a solicitării de aviz din partea comisiei de la Veneția. Acest aviz nu putea fi cerut până acum, pentru că el se solicită pe forma finală a proiectului de lege. Și în momentul acela, când el are formă finală, Guvernul sau Parlamentul va decide care este drumul de urmat, care este parcursul pe care proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției trebuie să îl parcurgă”, a spus Tudorel Toader.
Întrebat cum va ține cont de miile de semnături ale magistraților care au semnat memoriul pentru retagerea proiectului de lege, ministrul a precizat că a luat în calcul ca toate modificările ce vor fi aduse să fie de natură să îmbunătățească proiectul de lege. ”Modificările vor fi de natură să preia toate soluțiile, toate propunerile de natură să îmbunătățească proiectul de lege, de natură să asigure unitatea proiectului de lege pentru modificarea celor trei legi. Mențin, repet, toate propunerile de la CSM, propunerile inițiale sau cele pe parcurs sunt propuneri de modificare în sensul punerii de acord a legilor cu deciziile Curții Constituționale, sunt propuneri venite de la asociațiile magistraților, evident și de la alte structuri profesionale. Am primit, la un moment dat, și de la CSM și chiar cu titlul de propuneri și de la judecători, de la procurori și propunerile care vor fi reținute trebuie să dea unitate proiectului de lege. Propunerile de modificare a proiectului de lege vor fi făcute publice săptămâna viitoare”, a precizat ministrul Justiției.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS