3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVremea va fi mai rece decât în mod obişnuit luni şi marţi

Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit luni şi marţi

Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu precădere în sudul, estul şi local în centrul ţării, deşi temperatura aerului va creşte uşor, informează ANM.

Luni, maximele se vor încadra între 14 şi 20 de grade, iar minimele vor avea valori de la -7…-6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, până la 11 grade pe litoral. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, izolat, va fi ceaţă, iar în Maramureş, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei şi pe spaţii mici din nordul Munteniei, se va produce brumă.
Marţi, vremea se va încălzi, faţă de intervalul precedent. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 24 de grade, iar minimele între 4 şi 13 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până la -3…-2 grade, unde se va mai produce brumă. În jumătatea de nord-vest a ţării, cerul se va înnora treptat, iar seara şi noaptea, va ploua. Izolat, vor fi posibile descărcări electrice şi cel mai probabil în zona Carpaţilor Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în Maramureş, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi, pe spaţii mici, se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar pe parcursul zilei şi în Moldova, Banat şi Crişana.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS