11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUnul dintre cele mai mari depozite de muniţie din Ucraina, în flăcări

Unul dintre cele mai mari depozite de muniţie din Ucraina, în flăcări

Un puternic incendiu a izbucnit aseară la un depozit de muniţii aflat în apropierea oraşului Kalînivka, Ucraina centrală, potrivit agenţiei de ştiri Unian. Autorităţile au dispus evacuarea de urgenţă a populaţiei. „Arme şi muniţii din oraşul Kalînivka au luat foc, iar ulterior muniţia a explodat. Vă informăm că oraşul Vinniţa nu este în zona de distrugere”, se arată într-un comunicat al Primăriei Vinniţa.
Primele explozii s-au înregistrat în marţi seara, jurul orei 22.00.
Depozitul din zona Kalînivka, se află la 20 de kilometri  de Vinnytsia, se întinde pe o suprafaţă de 600-1.000 de hectare şi este al doilea cel mai mare din Ucraina după cel din Balaklia, regiunea Harkiv.
Autorităţile ucrainene au transmis că s-a trecut la evacuarea locuitorilor din zonă, iar spaţiul aerian a fost închis pe o rază de 50 de kilometri în jurul oraşului Kalînivka. Este al doilea incident de acest fel care se produce la un depozit de muniţii din Ucraina în cursul acestui an.
Momentan nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului, însă autorităţile militare ucrainene au deschis o anchetă, analizând diverse ipoteze, inclusiv aceea a unui act de sabotaj.
Acesta este al patrulea incident produs în ultimii doi ani la depozite de muniţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS