Comisia Juridică din Senat a respins cererea DNA de urmărire penală a ministrului Viorel Ilie

comisia-juridica-a-camerei-deputatilor-a-respins-legea-amnistiei-si-gratierii-18497282


Comisia Juridică din Senat a dat aviz negativ, cu şapte voturi împotrivă şi patru pentru, pe cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, scrie Mediafax. Solicitarea va fi dezbătută şi votată în plenul Senatului, care ia decizia finală.

Procurorul şef DNA a cerut Senatului, pe 25 august, încuviinţarea începerii urmăririi penale a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, pentru instigare la infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În acelaşi dosar, sunt urmăriţi penal directoarea de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul (MRP), Elena-Felicia Pop şi doi angajaţi ai ministerului, membri ai comisiei de concurs, Maria Alexandrescu şi Mihai-Cornel Zaharia. Cu toţii sunt acuzaţi de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Potrivit DNA, “Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul (MPR) a organizat un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant”.


Procurorii spun că proba scrisă a fost stabilită pentru 31 iulie, iar, în context, în perioada de dinainte, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a determinat-o pe directoarea sa de cabinet, Felicia Pop, să le ceară membrilor comisiei de concurs, Maria Alexandrescu şi Mihai-Cornel Zaharia, subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă. Aceştia i-au dat directoarei de cabinet subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă, “ştiind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii şi că urmează a fi dezvăluite anumitor candidaţi ce urmau să susţină proba scrisă”.

 



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 26 septembrie 2017

Actualitate

» SONDAJUL SĂPTĂMÂNII ÎN GAZETA DE SUD. Pro sau Contra obligativității prin lege de a vaccina copiii?
» Zborurile săptămânale de pe Aeroportul Internaţional Craiova
» Dosarul Microsoft: DNA pune sechestru pe averile lui Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Călin Tatomir
» Macron, critici la adresa UE: “Este prea slabă, lentă şi ineficientă”
» Gazele livrate consumatorilor casnici se vor scumpi cu circa 6%, de la 1 octombrie
» Consultare publică privind proiectul legii manualului școlar
» Preşedintele Klaus Iohannis îi decorează pe gimnaştii Cătălina Ponor, Larisa Iordache şi Marian Drăgulescu
» Comisia Juridică din Senat a respins cererea DNA de urmărire penală a ministrului Viorel Ilie
» Legea pentru recuperarea taxei auto şi a timbrului de mediu, votată de Senat
» Kovesi sesizează CSM în legătură cu afirmațiile ministrului Justiției referitoare la dosarul “Belina”
» Indonezia: Autorităţile avertizează că vulcanul activ din insula Bali intră în „faza critică”
» Sebastian Ghiţă, audiat prin videoconferinţă în dosarul în care se cere arestarea sa preventivă. Instanţa a rămas în pronunţare

Publireportaj

» Toamnă cu arome noi la Cofetăria Minerva

Dolj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Unde se mai duc banii craiovenilor
» Fiscul nu mai pune sechestre pe bunurile firmelor mici
» Stadionul, scumpit de „urgență“ cu 6,4 milioane de euro
» N-ai vinieta la vedere, plătești amendă!
» Primăria vinde zece apartamente din blocurile ANL
» Service-urile auto din Craiova, sub lupa inspectorilor RAR
» Șoferul care a lovit un polițist rămâne în arest
» Greşelile primăriei, pagubă în bugetul local
» Primăria Craiova angajează inspector în cadrul Serviciului Resurse Umane
» Doljean cercetat pentru pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat

Gorj

» Cetăţenii, nemulţumiţi de întârzierea lucrărilor la canalizare
» Casa de Cultură din Motru va fi reabilitată termic
» Gorj: Accident rutier cu două victime la Târgu Jiu
» Concurs pe teme turistice „Gorjul turistic”
» Gorj: Promenada inimilor, la Târgu Jiu
» Gorj: Contract colectiv de muncă pentru Transloc
» Festival internaţional de arte vizuale Gorjfest
» Gorj: Autorităţile locale şi judeţene încă aşteaptă fonduri în urma rectificării de buget
» Gorj: Manţog se judecă la CEDO cu statul român şi cu CEO în ţară

Mehedinţi

» Mehedinţi: Femeie rănită grav în timpul unui accident pe DN6

Vâlcea

» Vâlcea: Arestat după ce a lovit-o pe mătuşa sa de 88 de ani cu toporul în cap
» Vâlcea: Prins conducând fără a avea permis de conducere

Sport

» Micuții tenismeni craioveni, medaliați la campionatul național
» Tricolorele iau în calcul doar victoria cu Austria
» Oltenia Junior promite un sezon excelent (galerie foto)
» Fotbal / Liga Campionilor, faza grupelor – etapa a 2-a
» Fotbal / CSO Filiași întâlnește FC Argeș în Cupa României
» Fotbal / Burlacu și Screciu, convocați la naționala de tineret

Bani & Afaceri

» Cum obțineți banii din asigurarea obligatorie a locuinței în caz de dezastre naturale
» ANRE: Prețul energiei crește cu 3,45 lei pe lună, în medie; scumpirea gazelor a fost amânată pentru joi
» Comisia Buget-Finanţe din Senat a respins majorarea accizelor la carburanţi
» Senat: Split TVA se va aplica obligatoriu doar de către companiile care au relaţii contractuale cu statul

Educatie

» Programul „Școală după Școală“ se extinde
» Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul legii manualului școlar

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top