16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreședintele Iohannis se adresează azi Adunării Generale a ONU

Președintele Iohannis se adresează azi Adunării Generale a ONU

Președintele Klaus Iohannis va susține, miercuri, intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU care se desfășoară la
Președintele Iohannis va vorbi, în discursul din plenul Adunării Generale, despre importanța unei ordini internaționale bazate pe principii și reguli, pe statul de drept la nivel internațional, pe nevoia întăririi ONU și adaptării sale la provocările actuale și va sublinia necesitatea unui răspuns eficient pentru principalele provocări la adresa păcii și securității internaționale și din regiunea noastră.

În aceeași zi, se vor adresa Adunării Generale a ONU oficiali din Ecuador, Argentina, Congo, Chile, Letonia, Timorul de Est, Namibia, Muntenegru, Malawi, Madagascar, Zimbabwe, Swaziland, Libia, Nauru, Myanmar, Italia, Kuwait, Norvegia și Fiji.

Miercuri dimineața, șeful statului se va întâlni cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, iar ulterior va participa la lansarea „Raportului comun HeForShe 10x10x10 Impact Champions”, care promovează egalitatea de șanse între bărbați și femei.

Cu acest prilej, președintele român va avea o intervenție, alături de alți nouă șefi de stat și de guvern, în calitatea sa de membru al primului grup la nivel înalt, inițiat în 2015, care pledează pentru egalitatea de șanse între bărbați și femei, potrivit Agerpres.

Tot miercuri, el va avea o întrevedere cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și va participa la evenimentul organizat de România — „Making education for peace”. La acest eveniment moderat de Remus Pricopie, rector al SNSPA, vor susține alocuțiuni și președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, directorul general al UNESCO, Irina Bokova, rectorul universității ONU, David Malone, secretarul general al UN Youth România, Valentin Florea.

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Iohannis va sublinia rolul pe care îl are educația inclusivă și de calitate pentru toți în prevenirea conflictelor, a radicalizării tinerilor și a violenței, în promovarea tinerilor ca actori esențiali ai păcii, respectiv importanța asigurării accesului la educație ca drept fundamental al omului și a educației ca factor de progres în societate, de natură să conducă la atingerea obiectivelor ONU.

După aceste evenimente, președintele Iohannis va susține intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Joi, președintele Iohannis va merge la Philadelphia unde va vizita Liberty Bell și complexul Independence Hall și se va întâlni cu comunitatea de români din zonă.

În cadrul vizitei sale oficiale la New York, Președintele României, Klaus Iohannis, a participat marți, 19 septembrie, la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, cea mai amplă reuniune anuală a șefilor de stat sau de guvern, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Nivelul ridicat de participare la eveniment din acest an reflectă importanța temelor aflate în dezbatere și legitimitatea acordată de statele lumii acestui for multilateral. În mod particular, aceste dezbateri politice la nivel înalt ale Adunării Generale sunt primele la care participă noul Secretar General al ONU, António Guterres.

Președintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere bilaterală cu Președintele Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajčák, în care cei doi oficiali au discutat despre subiectele de interes de pe agenda organizației, punctând implicarea României în acest cadru.

Șeful statului a reconfirmat angajamentul ferm al României pentru realizarea obiectivelor Președintelui Adunării Generale, care coincid cu interesele țării noastre: promovarea demersurilor de prevenire a conflictelor – foarte importantă pentru asigurarea păcii și securității internaționale; problematica migrației, Președintele Klaus Iohannis asigurându-l pe înaltul oficial ONU de sprijinul României pentru negocierea Compactului Global al ONU pentru Migrație și eforturile de reformă a ONU, pentru a răspunde mai bine și mai eficient provocărilor relațiilor internaționale contemporane.

Președintele Adunării Generale a mulțumit în mod deosebit pentru disponibilitatea de sprijin din partea României, arătând că țara noastră este, în mod tradițional, un stat care acționează constructiv în relațiile internaționale și o voce relevantă pe plan internațional.

Președintele României a mai participat și la recepția oferită de Uniunea Europeană șefilor de delegații UE prezenți la sesiune, urmând ca în această seară să fie prezent și la recepția oferită de Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, șefilor de delegații.

De asemenea, Președintele României a avut în cursul zilei o serie de întrevederi bilaterale cu Președintele Republicii Estonia, Președintele Republicii Arabe Egipt, Președintele Republicii Serbia, Președintele Consiliului European, Secretarul General NATO și liderii principalelor organizații evreiești din Statele Unite ale Americii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS