8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Sănătăţii a cerut convocarea de urgenţă a miniştrilor UE, în încercarea de a stopa exportul paralel de medicamente

Ministrul Sănătăţii a cerut convocarea de urgenţă a miniştrilor UE, în încercarea de a stopa exportul paralel de medicamente

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a cerut, la finalul săptămânii trecute, într-o scrisoare transmisă omologului sau din Estonia (ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE – n.red.), convocarea de urgenţă a Consiliului de Miniştri ai Sănătăţii din Uniune, în încercarea de a identifica şi aplică soluţii care să conducă la eliminarea exportului paralel de medicamente.
Potrivit HotNews.ro, Ministerul Sănătăţii consideră că „este nevoie de o schimbare fundamentală a normelor europene privind comercializarea medicamentelor, astfel încât interesul pacienţilor şi drepturile lor să primeze cu adevărat în faţă intereselor comerciale. România susţine cu toată fermitatea, prin reprezentanţii săi, modificarea substanţială a reglementărilor europene din domeniul medicamentelor. În prezent, fenomenul exportului paralel este legal, fiind subsumat principiului de liberă circulaţie a mărfurilor în spaţiul comunitar, dar efectele sale pun în pericol accesul cetăţenilor la medicamentele de care au nevoie.”
Ministerul Sănătăţii aminteşte că a luat în acest an câteva măsuri pentru a împiedică exportul unor medicamente importante pentru pacienţii români, precum blocarea exportului de vaccinuri şi a mai multor medicamente prevăzute în programele naţionale de sănătate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS