5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVreme frumoasă în toată ţara la sfârşitul săptămânii

Vreme frumoasă în toată ţara la sfârşitul săptămânii

Vremea va fi în general frumoasă, iar în sud şi sud-est va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil spre parţial noros în vest, în nord şi în centru, dar numai izolat la munte vor fi posibile ploi slabe, în timp ce în restul ţării se va menţine mai mult senin, informează ANM.

Vineri

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 20…21 de grade în Dealurile de Vest şi 34 de grade în Bărăgan, iar cele minime între 7…8 grade în depresiuni şi în jurul a 20 de grade pe litoral.

LA MUNTE

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil spre parţial noros, dar numai izolat în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului va fi în creştere uşoară.

LA MARE

Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade. Noaptea şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 22 de grade.

 Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi predominant frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit la mijlocul lunii septembrie. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări noaptea în vestul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 25…27 de grade pe litoral şi 34 de grade în Câmpia Română şi în Lunca Dunării; minimele termice vor fi cuprinse între 7 grade în depresiunile intramontane şi 22 de grade în Dealurile Banatului.

LA MUNTE

Vremea va fi predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit la mijlocul lunii septembrie. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări noaptea în Carpaţii Occidentali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste.Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.

LA MARE

Vremea se va menţine predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade. Noaptea şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 şi 22 de grade.

 Duminică

LA MUNTE

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. În Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, începând din orele după-amiezii, vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice; izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În restul zonei montane cerul va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale.

LA MARE

Vremea se va menţine predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 19 şi 20 de grade. Noaptea şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 şi 22 de grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS