12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDacia anunţă un nou model pentru 2018. Francezii promit intrarea pe un segment superior

Dacia anunţă un nou model pentru 2018. Francezii promit intrarea pe un segment superior

Trendul SUV-urilor compacte cu şapte locuri pare să fie luat în calcul şi de către Grupul Renault când vine vorba de lansarea unor noi modele. Mai mult, francezii iau în calcul eliminarea unui model actual care nu se mai înscrie în trendul european, potrivit economica.net.

„Nu vom renunţa la piaţa modelelor cu şapte locuri, iar după ce ciclul de viaţă al lui Lodgy va ajunge la sfârşit, vom avea un nou model în ofertă. Nu va mai păstra acelaşi desgin deoarece segmentul monovolumelor scade, iar acelaşi lucru îl vedem şi la Renault Scenic şi vom merge către SUV-uri”, explică Marc Suss, directorul gamei global access în cadrul Grupului Renault.

Primele zvonuri cu privire la eliminarea lui Lodgy au apărut cu 1-2 ani în urmă în condiţiile în care chiar Dacia a „încălcat” strategia brandului – dacă înainte Logan MCV era şi maşină de familie cu cinci şi şapte locuri dar şi utilitară, acest model a fost înlocuit de trei maşini distincte – Lodgy, Logan MCV şi Dokker – în două versiuni, de marfă şi persoane.

Cea mai la îndemână soluţie ar fi proiectarea unui Duster mai mare care să permită suplimentarea numărului locurilor cu o a două banchetă după modelul Nissan Qashqai plus 2 din vechea generaţie sau noul Volkswagen Tiguan Allspace prezentat ieri în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS