10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Se răceşte vremea

Meteorologii au anunţat că începând de astăzi vremea se răcoreşte şi apar ploile. Luni valorile termice vor scădea în cea mai mare parte a ţării, mai accentuat însă în jumătatea de nord; astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 22…23 de grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi în jurul a 35 de grade în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei.
După orele prânzului, instabilitatea atmosferică se va accentua în zonele montane şi submontane, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice şi se va manifesta local prin averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Vântul va avea intensificări, mai ales asociat ploilor.

Mâine valorile termice vor continua să scadă în mare parte din țară, cele maxime urmând a se încadra între 20-21 de grade in depresiuni si in nordul Moldovei și 28 de grade la Timisoara si Drobeta. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sudul, estul și parțial în centrul țării și va ploua slab pe arii restrânse la munte, în Moldova, Oltenia și vestul Munteniei și izolat în Dobrogea și sud-estul Transilvaniei. Vântul va avea unele intensificări în regiunile sud-estice.

Miercuri vremea va fi predominant frumoasă; cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte unde doar izolat vor fi posibile averse slabe. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul extrem. Dimineața, izolat, în special în zonele depresionare, se va semnala ceață.** În Bucureşti, vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin și vânt slab până la moderat. 14-16 grade dimineata si 27-28 de grade la amiază.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS