6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicaliștii din învățământ: Creșterea salarială din sistemul de educație va fi în realitate de 20-25%, în 2018, nu de 50%

Sindicaliștii din învățământ: Creșterea salarială din sistemul de educație va fi în realitate de 20-25%, în 2018, nu de 50%

Creșterea salarială din sistemul de educație va fi de 20-25%, în 2018, nu de 50% cum se vehiculează în spațiul public, atrag atenția reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), într-un comunicat de presă, transmis marți agenţiei Agerpres.
„E în primul rând o problemă de onestitate față de cadrele didactice. Cum poți să le promiți o creștere cu 50 la sută a salariilor, dacă nu vii și explici, că în realitate, această majorare care se aplică la venitul brut, alături de noile modificări privind fiscalitatea, înseamnă creșteri la jumătate? FSLI i-a cerut premierului să rezolve această problemă a contribuțiilor care trebuie plătite de angajați către stat, întrucât educația este un sistem în care salariile sunt, în continuare, foarte mici, iar creșterea taxelor va face, și pentru viitor, ca profesia de dascăl să fie neatractivă pentru tinerii performanți și cu vocație pentru această meserie”, declară președintele FSLI, Simion Hăncescu.
Conform sursei citate, reprezentanții organizației sindicale au avut, marți, în întâlnire cu premierul Mihai Tudose căruia i-a atras atenția că majorările salariale anunțate de Executiv, respectiv 25% începând cu data de 1 ianuarie 2018, și 20% din martie 2018, pentru sistemul de educație reprezintă, în realitate, o creștere netă nu de 50%, cum se vehiculează, ci de 20-25%.
Un alt exemplu prezentat de către organizația sindicală arată că un profesor, cu peste 40 de ani de muncă, ce are în prezent un venit net de 2.770 lei, la data de 1 ianuarie 2018, va avea 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creștere a acestuia cu 117 lei, respectiv o creștere reală de 4,2%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS