13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatru persoane au murit călcate de tren. Trei dintre ele erau copii

Patru persoane au murit călcate de tren. Trei dintre ele erau copii

UPDATE: Începând cu ora 11:49, trenul IR 1983 și-a reluat circulația.

Un grav accident de tren s-a petrecut în această dimineaţă lângă Bucureşti, patru persoane, între care trei copii, au murit în halta Brăneşti. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), pe magistrala 800 Bucureşti-Constanţa, în halta Brăneşti, o minoră a fost lovită de tren şi a murit. În spatele trenului, la aproximativ 500-600 de metri, au fost identificate încă trei persoane decedate, fiind vorba despre o femeie şi alţi doi copii.
Conform reprezentanţilor CFR Călători, incidentul s-a produs, joi, între staţiile Pasărea şi Brăneşti, la ora 9.30. Trenul circula cu 160 de kilometri pe oră şi, potrivit declaraţiilor mecanicului, ar fi vorba de un act suicidal. Copiii care au murit în incindentul feroviar, petrecut joi, în halta Brăneşti, aveau doi, cinci şi 10 ani, iar mama lor avea în jur de 25, 30 de ani.
Circulaţia feroviară este blocată pe firul respectiv, pe sensul de mers Bucureşti-Constanţa. Circulația trenurilor în zonă este afectată, înregistrându-se întârzieri semnificative. Ca si efect trenurile spre / dinspre litoral vor circula cu întârzieri.
Pasagerii trenului IR 1932 Oradea – Mangalia, între care se găsesc și 40 minori, primesc de la personalul feroviar apă, fructe, covrigei.
Trenul încă nu a fost mutat de la locul accidentului, fiind aşteptaţi reprezentanţii IML.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS