8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 1.500 de mașini scumpe, majoritatea second hand, înmatriculate în România, în primele 7 luni

Peste 1.500 de mașini scumpe, majoritatea second hand, înmatriculate în România, în primele 7 luni

Șoferii din România au înmatriculat, în primele șapte luni din 2017, peste 1.500 de autoturisme scumpe, majoritatea second hand, printre preferate aflându-se Lamborghini, Ferrari, Pontiac sau Buick, relevă arată datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultate de Agerpres.
Astfel, pe categoria autoturismelor rare, se consemnează, în intervalul ianuarie — iulie din acest an, 1.507 de unități înmatriculate atât noi, cât și rulate, cele mai multe fiind Jaguar, cu 515 exemplare, din care 105 noi.
Potrivit sursei citate, la nivelul primelor șapte luni din 2017, au mai fost înscrise în circulație 487 de mașini Lancia (toate second hand), 453 de unități rulate din gama Chrysler, respectiv 26 de Cadillacuri, din care numai o singură unitate nouă.
În plus, statistica DRPCIV arată că, din ianuarie și până în iulie, au fost înmatriculate 15 bolizi Ferrari (dintre care 5 noi), șase Lamborghini (4 exemplare noi), trei Pontiacuri second hand și două Buick-uri tot rulate.
Conform datelor DRPCIV, parcul auto național din România s-a majorat, în 2016, cu 6,21% față de anul anterior, depășind 7 milioane de vehicule, din care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în București.
Astfel, din cele 1,253 milioane de mașini care erau înregistrate în București (circa 18% din total), puțin peste un milion de exemplare reprezentau autoturisme. În Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau, la finele anului trecut, în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unități), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unități) și de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unități).
Numărul autovehiculelor noi (0-2 ani vechime) se situa în București, la sfârșitul anului 2016, la 134.322 de unități, iar 104.068 dintre acestea făceau parte din categoria ‘Autoturisme’.
La nivel național, din totalul celor 7.010.608 vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creștere cu peste 6%, comparativ cu sfârșitul anului 2015, când au fost înregistrate 5,15 milioane de exemplare. La finele lui 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de mașini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS