11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMiliardarul Beny Steinmetz, cercetat penal în România, reținut în Israel

Miliardarul Beny Steinmetz, cercetat penal în România, reținut în Israel

Oamenii de afaceri Beny Steinmetz și Tal Silberstein au fost reținuți de poliția din Israel. Informația privind reținerea lui Steinmetz a fost confirmată de jurnalistul israelian de origine română Somfalvi Attila Yediot Aharonot la Realitatea TV.
Potrivit publicației israeliene Haaretz, Beny Steinmetz, un cunoscut consultant și alți trei oameni de afaceri au fost reținuți pentru audieri luni într-un dosar privind utilizarea unor contracte false în scopul spălării de bani.
Domiciliile și birourile unora dintre cei cinci reținuți au fost percheziționate luni de polițiști. Tehnic, scrie Haaretz, cei 5 sunt suspectați de fals, uz de documente false, spălare de bani, fraudă și obstrucționarea justiției.
Beny Steinmetz și Tal Silberstein sunt cunoscuți în România prin prisma controversatelor afaceri imobiliare și cu terenuri.
Procurorii DNA îi acuză pe cei doi că, în noiembrie 2006, împreună cu Remus Truică și alte persoane, ar fi constituit un grup infracțional organizat, astfel încât să obțină revendicarea ilegală de către Paul Al României a anumitor proprietăți.
Tal Silberstein este, de asemenea, cunoscut drept strategul lui Traian Băsescu în campania pentru alianța DA, dar și drept consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu.
Numele celor doi afaceriști israelieni mai apar și în dosarul privind spionarea de către Black Kube a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS