17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Educaţiei: Elevii îşi vor lăsa telefoanele mobile în spaţii special amenajate în fiecare sală de curs, în timpul orelor

Ministrul Educaţiei: Elevii îşi vor lăsa telefoanele mobile în spaţii special amenajate în fiecare sală de curs, în timpul orelor

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat că în toate claselor va exista un spaţiu în care elevii îşi vor putea depozita telefoanele mobile pe parcursul orelor de curs, reprezentanţii părinţilor explicând că este vorba despre un dulap sau o cutie în care vor sta aceste dispozitive, informează Mediafax.
„Am discutat cu părinţii şi urmează să facem o comisie de dialog social pe subiectul regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţilor şcolare şi sunt de acord ca, în interiorul sălii de clasă, să existe o zonă în care copilul, la începutul orei, să îşi lase telefonul mobil, iar la finalul orei să şi-l ia. Sunt foarte multe studii şi analize legate de procupările pe care le au unii elevi în timpul orelor. Costurile pentru acest lucru sunt minime, părinţii sunt de acord, sunt convins că şi profesorii”, a declarat ministrul Educaţiei, Liviu Pop.
Federaţia Naţională a Părinţilor a explicat că acea „zonă” va fi un dulap sau o cutie în care elevii îşi vor putea lăsa telefoanele mobile pe parcursul orelor.
Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Elevilor a precizat, pentru Mediafax, că această măsură „nu ar fi legală” pentru că Statutul Elevului prevede că elevul poate folosi telefonul mobil, în timpul orelor, „în scop educaţional”, dar şi că elevilor nu le pot fi confiscate bunurile.
Statutul Elevului nu poate fi modificat decât cu acordul Consiliului Naţional al Elevilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS