8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateListele cu persoanele juridice aprobate în cadrul Programelor Rabla, Rabla Plus şi Casa Verde, publicate pe site-ul AFM

Listele cu persoanele juridice aprobate în cadrul Programelor Rabla, Rabla Plus şi Casa Verde, publicate pe site-ul AFM

Ca urmare a aprobării dosarelor de finanțare în ședința Comitetului de Avizare din data de 19 iulie 2017, Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat listele cu persoanele juridice acceptate în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla) şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus) 2017 și cu persoanele fizice aprobate în cadrul Programului Casa Verde.
În această etapă, pentru Programul Rabla au fost acceptate 376 de dosare pentru 920 autovehicule și o contestație pentru un autovehicul.
Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 19 dosare pentru 65 autovehicule, dintre care 63 autovehicule pur electrice și 2 electrice hibride.
Listele persoanelor juridice acceptate în programe sunt publicate pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secțiunile aferente Programelor Rabla şi Rabla Plus.
Persoanele juridice care au fost acceptate în programe se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto validaţi în Programele Rabla şi  Rabla Plus 2017.
De asemenea, persoanele juridice interesate pot depune dosare de acceptare în cadrul Programelor Rabla și Rabla Plus până la data de 29 septembrie 2017.
În cadrul Programului Casa Verde – persoane fizice, au fost aprobate 992 cereri de finanțare și 62 contestații, lista acestora fiind disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, la secțiunea aferentă programului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS