12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUzina Dacia-Renault din Tanger ajunge în octombrie la capacitate maximă. În 2018 va 340.000 de maşini

Uzina Dacia-Renault din Tanger ajunge în octombrie la capacitate maximă. În 2018 va 340.000 de maşini

Uzina Dacia-Renault din Tanger, care a sărbătorit producţia maşinii cu numărul un milion, şi-a crescut constant cadenţa de producţie şi în octombrie va ajunge la maximul de capacitate, spune directorul uzinei, Francois Gal, citat de HotNews.ro. La anul producţia totală are mari şanse să ajungă la 340.000 de unităţi, ceea ce înseamnă probabil mai mult decât se va produce la Mioveni.
Uzina marocană exportă către 63 de ţări, are 7.900 de angajaţi şi grupul francez spune că nu există încă planuri de extindere, nefiind nici vreo confirmare că ar intră Nissan în proiect sau că s-ar produce şi modelul de mici dimensiuni Kwid.
La Tanger s-au produs anul trecut aproape 275.000 de maşini, marea majoritate sub sigla Dacia, iar în acest an şeful uzinei estimează că se va ajunge la un nivel record 305.000-310.000 unităţi. „În prezent pleacă zilnic de la uzina 1.150 de maşini, în octombrie se va atinge capacitatea maximă de 1.250-1.300 unităţi/zi fiindcă se va adaugă şi a două jumătate de schimb de noapte şi la a două linie de producţie, astfel că la uzina se va lucra în trei schimburi, şase zile din şapte”, explică Francois Gal.
Zilnic, cinci trenuri încărcate cu maşini Sandero, Logan MCV, Lodgy şi Dokker ajung în portul Tanger Med care este în continuare extins că parte a unui plan de investiţii de două miliarde euro. De acolo vehiculele ajung în Europa de Vest, Turcia, România, dar şi către destinaţii foarte îndepărtate din America Centrală.
La uzina din Tanger lucrează 7.900 de angajaţi, dintre care 13% sunt femei, procent important pentru o ţară arabă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS