6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTeleorman, codaş la bacalaureat: 53,95% de elevi au trecut examenul, nici o medie de 10

Teleorman, codaş la bacalaureat: 53,95% de elevi au trecut examenul, nici o medie de 10

53,95% dintre elevi au trecut examenul de Bacalaureat în judeţul Teleorman, una dintre cele mai mici procente din ţară, informează HotNews.ro. În judeţ nu a fost obţinută nici o medie de zece.
Rezultatele au fost anunţate miercuri de inspectoratul şcolar general al judeţului, Valeria Gherghe.
Cu toate că la nivel naţional e un scor slab, procentul de elevi promovaţi e cel mai mare din ultimii şase ani, de când au fost scoase din calculul mediei generale probele orale şi de când a fost introdus sistemul de supraveghere video-audio în sălile de examen.
Cele mai bune rezultate la Bacalaureat le-a obţinut Liceul Pedagogic „Mircea Scarlat” din municipiul Alexandria, unde 86,08% dintre absolvenţi au promovat examenul. Pe locul al doilea, cu 78,75%, s-a clasat Colegiul Naţional „Unirea” din Turnu Măgurele, iar pe locul al treilea, cu 76,84%, s-a clasat Colegiul Naţional „Al I Cuza” din Alexandria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS