6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRaed Arafat susține că nu mai trebuie prelungit termenul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu

Raed Arafat susține că nu mai trebuie prelungit termenul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu

Secretarul de stat în MAI, șeful DSU, Raed Arafat, a afirmat miercuri că autoritățile nu trebuie să mai prelungească termenul de avizare pentru securitatea la incendiu, informează Agerpres.
„Noi am avut un punct de vedere că nu mai trebuie să prelungim, însă decizia Parlamentului este suverană. Din momentul în care Parlamentul a amânat, noi ne conformăm, pentru că aceasta este legislația, dar dacă continuăm să amânăm din trei în trei luni, lumea nu mai ia în serios și nu își mai face documentele, sperând că din trei în trei luni noi amânăm.La un moment trebuie să ne oprim și să spunem, asta este momentul zero la care nu mai permitem amânări sau alte aspecte, fiecare amânare aduce cu ea complicații și riscuri”, a spus Arafat, după ce a participat la deschiderea Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat.
Șeful DSU a arătat că există o creștere de cereri pentru avizări pentru securitatea la incendiu.
Termenul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 30 septembrie, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) printr-un comunicat.
„Conform prevederilor Legii nr.146/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, termenul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 30 septembrie 2017”, se precizează în comunicat.
Până la 30 septembrie, cei care au obligația obținerii acestui act administrativ nu vor fi sancționați contravențional dacă nu îl dețin.
Până la data obținerii autorizației de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcționarea construcțiilor și amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinței de securitate la incendiu rămâne în exclusivitate beneficiarilor investițiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS