6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGârlești, stradă reabilitată cu și fără trotuar

Gârlești, stradă reabilitată cu și fără trotuar

Aspecte de pe strada Gârlești, unde lucrările de reabilitare au fost sistate
Aspecte de pe strada Gârlești, unde lucrările de reabilitare au fost sistate

Reabilitarea străzii Gârlești din cartierul craiovean Bariera Vâlcii a declanșat un adevărat război între locuitori. Trotuarele sunt mărul discordiei între vecinii situați de o parte și alta a străzii, din care cauză constructorul s-a oprit cu lucrările la jumătate. Locuitorii care au lăsat din terenul lor pentru introducerea utilităților publice și trasarea trotuarului se ceartă cu vecinii de peste stradă, care ar fi ocupat domeniul public, până la limita cu strada și acum vor trotuar, dar refuză să-și retragă gardul. Până se elucidează situația, Primăria Craiova a sistat de aproximativ două săptămâni lucrările. 

Cum stau lucrurile pe strada Gârlești, intrată recent în reabilitare, ne lămuresc chiar localnicii. „Sunt probleme cu modernizarea străzii Gârlești. Cei de la primărie au început reabilitarea fără să cunoască situația din teren. S-au făcut lucrările până la jumătate. Când au ajuns în dreptul nostru și-au dat seama că sunt probleme cu trotuarele. Cei de pe partea stângă au intrat pe domeniul public aproximativ patru metri, până în stradă și nu mai au loc de trotuar. Acum, cei de la primărie vor să extindă strada către noi, dar noi am lăsat din terenul nostru, aproximativ patru metri, când am luat autorizație. Nu mai putem să intrăm în curte. Să facă trotuar unde este loc, pe partea celor care nu au lăsat teren să nu facă“, spune Cristian Cârstea.
Reprezentanții primăriei recunosc într-un fel că proiectul pentru reabilitare s-a făcut mai mult din birou decât confruntând realitatea din teren.
„Proiectul a fost făcut după o Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) mai veche, dar în teren constructorul a găsit altă situație“, a declarat Maria Nuță, director Serviciul Investiții și Achiziții, Primăria Craiova.
Locuitorii care au cedat din terenul lor se împotrivesc deciziei primăriei, de a schimba confirgurația străzii doar ca să-i mulțumească pe vecinii lor de vizavi. Ei susțin că singura soluție este aceea de a continua lucrările de asfaltare fără trasarea trotuarelor pe porțiunea din dreptul celor care nu vor să-și retragă proprietățile de pe domeniul public. „Terenul lăsat primăriei este plătit de noi la taxe și impozite. Noi ne-am retras aproape patru metri, i-am lăsat pentru utilități. Nu ne dădeau autorizație dacă nu retrăgeam gardul la o limită pe care a decis-o primăria. Cei de pe partea cealaltă a străzii au spus că nu au nevoie de autorizații pentru că este terenul lor, moștenire. Trotuarul pe partea noastră vine pe terenul nostru. Ceilalți primesc un metru și jumătate pomană de la primărie pentru că nu vor să se retragă. Se vede clar diferența la proprietarii care au păstrat limita de proprietate. Sunt la o distanță de patru metri de stradă. Cei de la primărie spun că vor mulțumi pe toată lumea, să facă trotuare pe ambele părți. Vor verifica PUZ-ul. Pe noi ne nemulțumește această stare de fapt. Ei nu au făcut un proiect, nu au venit la fața locului înainte de a demara lucrările?“, întreabă Viorel Pupăză, localnic.
Unii dintre locuitorii de pe strada Gârlești consideră că sunt furați de primărie, din moment ce ei au cedat din terenul lor pentru delimitarea arterei de circulație și pietonale, dar și pentru introducerea utilităților, iar alții ocupă până și domeniul public.
„Primăria fură de la noi și le face cadou altora. Îl lași pe unu să ocupe 20 de ani domeniul public, iar eu cedez din terenul meu? Acum lucrările sunt sistate din cauza unor discuții. Ei nu au făcut un proiect, nu au venit la fața locului, au făcut din birou proiectul ăsta? Noi avem cadastru și ne cunoaștem limita proprietăților. De exemplu, unii au venit și și-au prins gardul pe stâlpii de la CEO, care sunt pe domeniul public, dar spun că și-l vor retrage când vor vinde proprietatea“, afirmă Ion Georgescu, localnic.

Oamenii să-și retragă gardul, CEO stâlpii

Vechea delimitare între domeniul public și proprietățile private
Vechea delimitare între domeniul public și proprietățile private

Reprezentanții adminis­trației locale susțin că acolo unde extinderile s-au făcut ilegal pe domeniul public se poate ajunge la restrângerea proprietăților respective până la limita legală. Totodată, Complexul Energetic Oltenia are obligația să-și ridice stâlpii de susținere a magistralei de agent termic, care nu-și mai justifică prezența și incomodează construirea trotuarului.
„În prezent, pe strada Gârlești lucrările de reabilitare a arterei de circulație și trotuarelor sunt sistate. Locuitorii de aici au niște nemulțumiri, dar să aibă răbdare pentru că trebuie văzute datele de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Totodată, trebuie confruntate măsurătorile topografice. Acolo se află și niște stâlpi din beton care aparțin Termocentralei II Craiova, cei care susțineau magistrala de transport agent termic. Demontarea acestora cade în sarcina deținătorului. Dacă este cazul, le vom impune celor care s-au extins ilegal pe domeniul public să-și retragă proprietățile“, a mai declarat Maria Nuță, director Serviciul Investiții și Achiziții, Primăria Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS