Italia cere porturilor europene să primească vasele cu migranți

Autori


Ministrul de interne italian, Marco Minniti, a cerut – duminică- țărilor europene să-și deschidă porturile pentru vasele care salvează migranți în scopul de a diminua presiunea exercitată asupra Romei, cu puțin timp înainte de o întâlnire la Paris cu omologii săi francez și german, relatează France Presse.

Cei trei miniștri se vor întâlni duminică seara la Paris pentru a discuta despre o “abordare coordonată” în scopul de a veni în ajutor Italiei, pentru ca aceasta să poată să facă față afluxului de migranți în porturile sale, potrivit unei surse apropiate dosarului.

Italia se plânge că a fost lăsată singură în fața crizei migratorii și invită partenerii europeni să dea dovadă de acum înainte de solidaritate. Această țară a înregistrat de la începutul anului peste 83.000 de sosiri de migranți, în creștere cu peste 19% în aceeași perioadă din 2016, provenind în cea mai mare parte din Libia.


Sursa: AGERPRES


Comenteaza acum

Alte stiri

20 aprilie 2018

UPU Mehedinţi, extinsă cu fonduri europene?

Judeţul Mehedinţi ar putea beneficia, în perioada următoare, de un heliport unde să poată ateriza elicopterele SMURD pentru preluarea urgenţelor medicale, informează news-mehedinţi.ro. De asemenea, Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului ...

Sumarul ediției de duminică, 2 iulie 2017

Actualitate

» Grecia sub caniculă; poluare la Atena
» Germania: Cel puțin 10.000 de manifestanți anti-G20 la Hamburg
» Polițiștii locali au acordat peste 140 de amenzi la locurile de joacă
» Italia cere porturilor europene să primească vasele cu migranți
» Acord de 4,8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea gigantului zăcământ de gaze South Pars
» Sancțiuni de 37.300 lei, în 24 de ore, la ACI Calafat
» Doljeni cercetați pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice
» A plecat în turul Franței pe un skateboard electric
» Peste 4.400 polițiști de frontieră mobilizați zilnic pentru perioada sezonului estival
» Un echipaj ISU Dolj, misiune specială în Parcul Nicolae Romanescu
» Pepene roşu – beneficii pentru sănătate
» INS: În 2016 în sistemul de sănătate erau 57.300 de medici, ceea ce înseamnă un medic la 345 de pacienţi
» IGPR: 210 percheziții în ultimele două săptămâni în dosare de contrabandă, evaziune, contrafaceri
» Cod portocaliu şi cod galben de vijelii și ploi însemnate cantitativ
» Gorj: Doi răniţi şi trei maşini avariate, într-un accident rutier
» Gorj: Incendiu la un magazin de lângă Primăria Stejari
» Al Qaida în Mali publică o înregistrare cu șase ostatici, între care și românul Iulian Gherguț
» Putin semnează o lege controversată privind un plan de strămutare masivă a populaţiei
» Militarii morţi în accidentul din Argeş vor fi înmormântaţi astăzi
» De mâine – reguli noi pentru permisul de conducere
» Spania: Majoritatea primarilor catalani se implică în referendumul privind secesiunea
» 2 iulie, Ziua Justiției

Publireportaj

» Atelier de lut la Muzeul Olteniei Craiova
» O nouă instituție de cultură la Craiova – Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Dolj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Parcarea cu plată înaintează, ridicarea mașinilor staționează
» Pacienții în pijamale de spital pe stradă, „sursă“ de microbi
» Judecătoarea lui Bercea Mondial face opt ani de pușcărie
» Un tânăr a înapoiat 10.000 de lei, banii pentru tratamentul unui copil bolnav
» Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: „Drumul Craiova – Pitești este inutil“
» Craiova: Incendiu într-un apartament din 1 Mai

Gorj

» Dezinsecţia prin pulverizare aeriană are loc miercuri
» 120 de solicitări de paşapoarte sunt înregistrate zilnic
» Zeci de turişti polonezi au luat cu asalt Transalpina

Olt

» Olt: Peste 2700 de locuinţe au rămas fără energie electrică în urma unei furtuni

Sport

» Roman vrea pe podium cu CS Universitatea
» Craiovencele, la înălţime la Europenele de lupte
» Se vrea mai mult de la echipă
» Fotbal / Mateiu, nemulțumit de rezultatul amicalului cu FC Ufa
» Tenis / Cristina Dinu a câștigat turneul futures de la București – Trofeul Florența Mihai

Sanatate

» Boala diareică acută face ravagii printre copii

Educatie

» Elevele de zece din Filiași

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top