13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncepând de vineri, instituirea şi ridicarea popririlor se fac electronic, în timp real

Începând de vineri, instituirea şi ridicarea popririlor se fac electronic, în timp real

Începând de vineri este funcţional sistemul de comunicare a actelor de executare către bănci prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, au anunţat oficialii ANAF, citaţi de HotNews.ro. Prin intermediul acestui sistem este asigurată o comunicare rapidă şi eficientă a actelor de executare şi sunt înlăturate deficienţele legate de întârzierea ridicării măsurii popririi conturilor bancare în cazul stingerii obligaţiilor fiscale, astfel încât activitatea contribuabililor să fie cât mai puţin afectată.
„Sistemul de comunicare a actelor de executare către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă este realizat în baza Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora. Poprirea electronică are în vedere debirocratizarea şi simplificarea procedurilor administrative, precum şi modernizarea şi eficientizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Acest sistem asigura comunicarea actelor de executare emise de către organele fiscale centrale către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, respectiv a adreselor de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti şi a deciziilor de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti”, se mai arată în comunicatul ANAF.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS