24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePolițist înjunghiat pe un aeroport din SUA

Polițist înjunghiat pe un aeroport din SUA

Poliția federală americană a calificat miercuri ancheta vizând un polițist înjunghiat pe aeroportul din Flint (Michigan) în „act de terorism”, a anunțat un responsabil local al FBI, citat de AFP. „Noi anchetăm cu privire la acest incident survenit astăzi la 09:45 (13:45 GMT) ca pe un act de terorism”, a declarat David Gelios de la FBI, în cadrul unei conferințe de presă.

Autorul atacului, arestat și interogat la amiază, este un „rezident din Canada”, aproximativ de 50 de ani, care a intrat în SUA la data de 16 iunie, înainte de a merge la Flint, un oraș din nordul SUA situat foarte aproape de lacul Michigan. Suspectul, care a fost inculpat, a sosit în cursul zilei pe aeroport, unde a „scos un cuțit” din rucsacul său, strigând „Allah Akbar” (”Allah e mare”, în arabă), înainte de a-l „înjunghia pe locotenentul (Jeff) Neville în zona gâtului”, a precizat reprezentantul FBI.

Polițistul rănit este în stare stabilă și urmează să-și revină în totalitate, a salutat același agent al poliției federale.

Președintele american Donald Trump a fost informat cu privire la acest eveniment.

Cazul de agresiune cu un cuțit pe aeroportul din Flint este cel mai recent episod dintr-o serie de atacuri asupra forțelor de securitate la nivel mondial, atacuri adesea revendicate de simpatizanți ai grupării jihadiste Statul Islamic.

Atacatorul din Flint nu s-a revendicat în public drept un „soldat al califatului” , dar s-a „referit la măceluri în Siria, Irak și Afganistan”, a anunțat justiția americană într-un comunicat.

Potrivit AFP, suspectul este Amor Ftouhi, un canadian rezident în Montreal (sud-estul Canadei), originar din Tunisia.

Acesta s-a arătat „cooperant” și a vorbit anchetatorilor despre motivele lui după arestarea sa, suficient pentru ca poliția federală să decidă inculparea suspectului și calificarea anchetei în „act de terorism”. Fără a intra în detalii, David Gelios de la FBI l-a descris ca pe un individ animat de „ură față de SUA”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS